Live

Tarom, posibil manager general din zona corporatistă. Grindeanu: E un brand pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că dorește salvarea Tarom și a adăugat că acesta este un brand “pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi”. În acest context, oficialul ar vrea ca poziția de conducere a operatorului aerian să fie ocupată de un manager general din zona corporatistă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că doreşte salvarea Tarom şi a adăugat că acesta este un brand “pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi”, dar compania trebuie să se aşeze pe criterii economice valide. Grindeanu a afirmat că la Tarom va fi numit în câteva săptămâni un manager general din zona corporatistă.

“Probabil că în următoarele două, trei săptămâni vom avea un manager general care provine din zona aceasta, să zicem corporatistă, şi care nu neapărat are o legătură cu zona de aviaţie, dar are foarte mare legătură cu modul în care se conduce o companie, o multinaţională. Poate că asta este soluţia pentru a ieşi din acest cerc vicios”, a mai declarat Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a fost întrebat și ce părere are despre campania de subscripţie publică organizată de angajaţii Tarom şi care este planul pentru salvarea acestei companii.

“Vorbeam cu colegii de la presă din minister şi spuneam că, dacă ar fi după ce aş spune aşa, direct, fără niciun fel de nuanţe, aş spune că domnii de la sindicat prima oară ar trebui să vadă altele. Că este supradimensionat numărul de angajaţi de la Tarom, cum se încearcă să se facă ceva, cum o dăm într-o grevă? Eu nu am întâlnit instituţie cu angajaţi mai mulţi neamuri ei între ei, cum e la Tarom. Campanii de tipul ăsta: dăm un leu pentru Ateneu, erau în trecut campanii de acest tip, dar hai să vedem partea cealaltă. E o chestiune care dă bine la presă, dar nu asta e soluţia. Scuzaţi-mă, un leu, eu recomand românilor să nu dea pentru ce strâng cei de la sindicat că n-am încredere foarte mare, pot să se supere pe mine. Eu nu am încredere foarte mare în acest stil de a face subscripţie publică, mai ales gestionată de cineva care pare foarte atent când încerci să faci câte o restructurare”, a declarat Sorin Grindeanu.

Tarom așteaptă sprijin de la Comisia Europeană

Ministrul a precizat că doreşte salvarea Tarom, dar compania trebuie să se aşeze pe criterii economice valide.

“A doua parte, cea legată de companie în sine, e următoarea. Suntem în dialog, aşa cum bine ştiţi, nu mai e la noi, suntem în dialog cu Comisia Europeană legat de ajutorul de stat, pe care trebuie să îl primim şi sper să îl primim în săptămânile… Suntem în discuţii cu doamna vicepreşedinte Vestager şi am înţeles că a fost şi perioada asta de vacanţă şi la nivel de Comisie Europeană, dar odată şi odată trebuie să se închidă acest subiect, am livrat toate lucrurile care ni s-au cerut astfel încât să primim acest ajutor de stat. Şi da, vă spun cât se poate de clar că îmi doresc şi ştiu asta şi am vorbit şi cu primul ministru, îmi doresc să salvăm această companie. Toată lumea îşi doreşte. E un brand pe care nu putem să îl aruncăm la gunoi, dar trebuie să se aşeze pe criterii economice valide. În acest moment, cu acest număr de personal pe care îl avem la Tarom, lucrurile nu stau în picioare economic”, a explicat ministrul Transporturilor.

Decolare greoaie

Pentru acest an, Tarom estimează pierderi de 62,4 milioane lei în acest an şi venituri totale de 2 miliarde lei.

Conform celui mai realist scenariu, anul 2024 ar putea fi anul în care rutele ajung profitabile, dar scenariul pesimist indică anul 2027, după cum se arăta în proiectul privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Tarom.

Tarom e, de multă vreme, în picaj. Ultimul an în care compania aeriană a înregistrat profit a fost 2007.

„În proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023, s-a estimat un rezultat brut negativ – pierdere, în valoare de 62.415.950 lei, în scădere cu 28,79%, respectiv cu suma de 154.348.660 lei faţă de rezultatul brut – pierdere, aprobat în bugetul de venituri şi cheltuiei aferent anului 2022, prin Ordinul MTI nr.470/2022 şi în scădere cu 20,53%, respectiv cu suma de 241.640.640 lei faţă de rezultatul brut – pierdere, preliminat/realizat la data de 31.12.2022”, se arăta în proiectul de act normativ.

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană), în valoare de 10.592,85 lei/salariat, a fost estimat în creştere cu 18,03 faţă de cel preliminat/realizat în anul 2022.

Editor : C.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Grindeanu, despre revenirea PSD la negocieri: „Întrebaţi-l pe cel care a anunţat că se retrage. Tot el o să vă dea declaraţii”

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri