Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură, de marți seara
Aproape 700 de blocuri și 10 instituții din București rămân, începând de marți seara, fără apă caldă și căldură, din cauza unor lucrări, a anunțat Termoenergetica.
Potrivit sursei citate, începând de miercuri, se vor executa lucrări de blindare a conductei DN 600, în zona străzii Mihail Sebastian. Lucrările sunt impuse de continuarea în următoarea perioadă de către Compania Municipală Energetica Servicii a reabilitării acestei magistrale.
Pentru realizarea lucrărilor de blindare este necesară oprirea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru 41 de puncte termice, care alimentează un număr de aproximativ 677 blocuri și 10 instituții.
Oprirea va fi făcută progresiv, începând cu 15 noiembrie 2022, ora 22.00.
Termenul estimativ de finalizare a lucrărilor de blindare, încărcare a rețelei și punerea în funcțiune este 18 noiembrie 2022, ora 23.00.
Vor fi afectate de oprire punctele termice din zona străzilor: Sebastian, Malcoci, Petre Ispirescu, Bîrcă și Dumbrava Nouă, Șoselei Alexandria, Calea Ferentari și Calea Rahovei.
„Este important de subliniat că aceste operațiuni de blindare a conductei permit intervenția asupra rețelei, în lunile următoare, fără a afecta furnizarea agentului termic pentru clienți. Compania Municipală Energetica Servicii urmează să monteze alți aproximativ 1000 de metri de conductă preizolată, în continuarea porțiunii instalate deja. Lucrările de reabilitare a magistralei sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea furnizării agentului termic în această zonă”, transmite compania.
Săptămâna trecută, s-au făcut lucrări de reîntregire a rețelei primare după executarea probelor de presiune pentru Compania Municipală Energetica Servicii. Astfel, în ultima perioadă, compania a montat aproximativ 1000 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecție a avariilor.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News