Live

Suceava ar putea ieși din carantină. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență propune autorităților centrale ridicarea măsurii

Data actualizării: Data publicării:
Militari în curtea spitalului din Suceava, primul spital preluat de Armată/ Foto: Facebook MApN

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava a propus instituţiilor centrale ridicarea carantinei impuse municipiului reşedinţă de judeţ şi celor opt localităţi limitrofe, a informat, luni, Prefectura Suceava, potrivit Agerpres.

Sursa citată arată că a fost adoptată Hotărârea nr. 17/11.05.2020 a CJSU, prin care s-a aprobat propunerea DSP Suceava de ridicare a măsurii de carantinare a municipiului Suceava şi a celor opt localităţi.

Hotărârea CJSU Suceava şi propunerea DSP Suceava a fost înaintată INSP spre avizare, dar şi autorităţilor centrale spre analiză, în vederea adoptării unei măsuri.

Aceste demersuri au fost aduse la cunoştinţa primarilor celor nouă localităţi din zona carantinată, în cadrul unei şedinţe operaţionale desfăşurate la Palatul Administrativ, la iniţiativa prefectului şi în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, subprefectul Daniel Prorociuc, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan şi directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Valeriu Gavrilovici.

Membrii Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI) din cadrul CJSU Suceava s-au întrunit într-o şedinţă extraordinară, luni, pentru a analiza situaţia la zi a evoluţiei COVID-19 la nivelul judeţului, cu preponderenţă pe zona supusă măsurii de carantină prin Ordonanţa Militară nr. 6/30.03.2020, respectiv propunerea DSP Suceava de solicitare a ridicării măsurii de carantinare a municipiului Suceava şi a celor opt localităţi.

Şedinţa extraordinară a CJCCI Suceava a venit în continuarea demersurilor iniţiate pentru ridicarea măsurii de carantinare impuse, efectuate în data de 9 mai către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi INSP.

Sursa citată a a precizat că demersurile efectuate au vizat punctele de vedere tehnice ale specialiştilor, ale medicilor epidemiologici şi ale conducerii SJU, în vederea argumentării documentului "Analiză Epidemiologică de etapă", ce stabilea situaţia la 09.05.2020 a "Evoluţiei riscului epidemiologic generat de infectarea cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judeţului Suceava", cu preponderenţă pe zona supusă măsurii de carantină prin Ordonanţa Militară nr. 6/30.03.2020.

Propunerea DSP Suceava nr. 12469/11.05.2020, susţinută de argumente tehnice de specialitate şi medicale, de natură epidemiologică, care evidenţiază trendul pozitiv al evoluţiei COVID-19 în judeţul Suceava în perioada 26.04.2020 - 11.05.2020, a fost de solicitare a ridicării măsurii de carantinare a municipiului Suceava şi a celor opt localităţi limitrofe, fiind supusă analizei membrilor CJCCI Suceava.

Faţă de datele prezentate, luând în considerare evoluţia COVID-19 la nivelul judeţului, inclusiv în zona carantinată, motivat de precizările conducerii SJU în ceea ce priveşte asigurarea resursei medicale, în unanimitate s-a decis emiterea unei hotărâri a CJSU prin care să se propună ridicarea măsurii de carantinare a celor nouă localităţi.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Tânărul care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani la o petrecere din Suceava a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă

Tragedie la o petrecere din județul Suceava. Un băiat de 18 ani a murit după ce a fost înjunghiat de un alt tânăr

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

Partenerii noștri