Sub 17.000 de persoane s-au vaccinat cu prima doză în ultimele 24 de ore
Numărul zilnic al persoanelor care se vaccinează anti-Covid în România scade în continuare. În ultimele 24 de ore, sub 17.000 de persoane și-au început schema de vaccinare, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
65.090 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, a anunțat luni CNCAV. Dintre acestea, doar 16.709 au făcut prima doză de vaccin, 24.703 persoane s-au vaccinat cu doza a doua, iar 23.678 s-au prezentat la centrele de imunizare pentru doza booster.
În ultimele 24 de ore, 7.360 de români au primit vaccinul Johnson&Johnson, iar 166 au făcut rapelul cu același ser, 9.158 prima doză de Pfizer BioNTech, 23.640 a doua doză de Pfizer BioNTech și 21.476 a treia doză, 191 prima doză de Moderna, 1.063 doza a doua și 2.036 a treia doză.
În total, România are 7.633.984 de persoane vaccinate, din care 7.218.456 cu schema completă și 1.370.411inclusiv cu a treia doză.
Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 14.452.740 doze de vaccin: 10.944.543 Pfizer BioNTech, 884.036 Moderna, 852.031 AstraZeneca şi 1.772.130 Johnson&Johnson.
În ultimele 24 de ore au fost 31 de reacţii adverse la vaccinare, iar de la începutul campaniei 19.260 de reacţii.
200 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News