Live

STUDIU Bucureștenii își doresc un oraș mai verde. În topul dorințelor: piste de biciclete și mai multe parcuri

Data actualizării: Data publicării:
Reducerea poluării și extinderea spațiilor verzi se află în fruntea listei de dorințe a bucureștenilor, cu un accent deosebit pe acoperișurile verzi și o mai bună calitate a aerului. Sursa foto: Profimedia Images

Șapte din zece bucureșteni vor un oraș mai verde. Aceștia cred că principala prioritate pentru viitorul orașului lor este crearea unui mediu urban mai sustenabil, potrivit unui studiu MKOR, citat de Romania Insider. Reducerea poluării și extinderea spațiilor verzi se află în fruntea listei, cu un accent deosebit pe acoperișurile verzi și o mai bună calitate a aerului.

Studiul arată că mediul și sustenabilitatea sunt priorități în special pentru femei, care își doresc un oraș mai curat și mai prietenos cu mediul. Îmbunătățirea mobilității și a infrastructurii de transport este o prioritate pentru 60% dintre respondenți, în special pentru cei sub 42 de ani și cei cu venituri mari.

Bucureștenii vor piste de biciclete și mai multe mijloace de transport ecologice

Potrivit sursei citate, participanții la studiu își doresc un oraș care promovează mobilitatea activă, cu o infrastructură bine adaptată pentru biciclete și alte mijloace de transport ecologice. Dezvoltarea unui transport multimodal eficient și construirea de drumuri suspendate sunt văzute ca soluții pentru congestionarea traficului și reducerea poluării.

Bucureștenii își mai doresc o dezvoltare urbană mai echilibrată, cu mai puține construcții haotice și un accent mai puternic pe restaurarea clădirilor istorice. Un plan urbanistic bine definit ar putea transforma capitala într-un oraș mai atractiv și mai funcțional. Participanții la studiu au mai menționat că pentru ei e importantă promovarea patrimoniului cultural.

Studiul citat a fost realizat pe un eșantion de 712 persoane.

Bucureștiul, codaș la pistele de biciclete

În aprilie, primarul general, Nicușor Dan, a explicat de ce nu a făcut cei 30 de km de piste pentru biciclete pentru care fosta administrație a lăsat proiecte. „Au un defect fundamental, proiectul tehnic este prost sau foarte prost. Deci nu poate fi realizat în modul în care a fost scris. Atunci este nevoie de o reproiectare”, a explicat primarul general.

Primăria Capitalei a obținut încă din 2014 o finanțare de 10 milioane de euro de la Ministerul Mediului pentru a amenaja 100 de km de piste pentru biciclete. Instituția a reușit însă să facă proiectul tehnic ca să acceseze banii abia în 2018, atunci când au și început lucrările la primul tronson, Piaţa Victoriei – Bdul. Aviatorilor – bdul. Beijing – str. Nicolae Caranfil – Șos. Pipera, iar apoi tronsonul Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Splaiul Independenței – Bd. Națiunile Unite (Pod Grozăvești).

Editor : Iulia Bălăianu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Restricții de trafic în București, în weekend, cu ocazia comemorării a 35 de ani de la Revoluția din 1989. Pe unde nu se circulă

Partenerii noștri