Live

STS: Apel gestionat de Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, premiat la Gala Europeană 112

Data publicării:
STS: Apel gestionat de Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, premiat la Gala Europeană 112. Foto: Facebook / STS

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a primit premiul „AML & Rescue Award” la Gala Europeană 112 pentru preluarea şi gestionarea unui apel de urgenţă din partea unui refugiat ucrainean rătăcit în munţii din judeţul Suceava.

Potrivit unui comunicat al STS transmis, miercuri, Agerpres, specialiştii din ţările europene au apreciat modul de implementare a funcţionalităţilor tehnice de localizare avansată care au permis recepţionarea informaţiilor de tip AML pentru un apel efectuat de pe o cartelă SIM nonUE şi în lipsa internetului, precum şi faptul că întreaga conversaţie s-a realizat în limba ucraineană, prin introducerea în conferinţă a unui operator 112 distant, iar echipajele de intervenţie au putut ajunge rapid la persoana aflată în pericol.

La Gala Europeană 112, organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA), miercuri, la Ljubljana, în Slovenia, Serviciul de urgenţă 112 din România a primit unul dintre cele mai importante premii europene din domeniul urgenţelor, în urma „gestionării impecabile” a unui apel la numărul unic de urgenţă. Funcţionalităţile tehnice moderne, adaptările operaţionale la contextul crizei refugiaţilor din Ucraina şi profesionalismul personalului de la Serviciul de urgenţă 112 au plasat România în topul celor mai bune servicii de urgenţă din Europa.

Ceremonia organizată de EENA s-a bucurat de prezenţa a sute de specialişti din toate statele europene, dar şi de pe alte continente, printre care persoane fizice, organizaţii implicate în mod special în îmbunătăţirea şi promovarea Numărului European de Urgenţă 112, autorităţi publice responsabile de domeniul urgenţelor, organizaţii internaţionale şi dezvoltatori de soluţii de comunicaţii de urgenţă.

Distincţia „AML & Rescue Award” reprezintă al şaselea premiu european obţinut de STS în cei 19 ani de când numărul unic de urgenţă 112 a fost implementat în România.

În ceea ce priveşte operaţiunea de salvare din judeţul Suceava, premiată la EENA, în luna octombrie a anului trecut un refugiat ucrainean a intrat în România şi s-a rătăcit în zona muntoasă din judeţul Suceava în întuneric, ploaie şi vizibilitate redusă. Panicat de animalele sălbatice din pădure, bărbatul a sunat la 112, unde a transmis că nu poate da indicii despre locul unde se află. Pentru că apelantul nu cunoştea nicio limbă străină, convorbirea a fost preluată de un operator STS distant, care a realizat interviul primar în limba ucraineană şi a intermediat întreaga comunicare dintre persoana rătăcită şi echipajele de salvatori.

Refugiatul a sunat la 112 de pe un smartphone cu cartelă SIM nonUE şi care nu avea acces la internet. Totuşi, apelul a fost însoţit de localizarea AML, iar coordonatele au fost transmise în format DataSMS.

Funcţionarea în România a localizării AML, în Roaming şi în lipsa internetului, a fost posibilă datorită configurărilor tehnice realizate de STS, cu ajutorul operatorilor de telefonie mobilă şi Google, în primăvara lui 2020. În lipsa datelor mobile, în sistemul informatic al 112 se primesc pachetele de date care conţin coordonatele geografice prin SMS.

Implementările tehnice ale Sistemului 112 şi procedurile operaţionale de preluare a apelurilor în limbi străine au condus, în acest caz, la salvarea refugiatului.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

STS: Peste 15.700 de apeluri la 112, în timpul furtunii de joi seara

Românii sună la 112 și spun că văd fantome. Cele mai absurde motive pentru care apelează numărul de urgență

O fetiță de 10 ani, cu părinți surdomuți, a sunat la 112 pentru a-și salva fratele care nu se simțea bine

STS: 4,4 milioane de apeluri la 112 din greșeală sau pentru a face farse, în 2020

Partenerii noștri