Live

Video Stăpânii locurilor de parcare din București: „La ora asta, nu se dă bon”. Cum pot fi descurajați parcagiii de ocazie din Capitală

Data publicării:
Parcagiii de ocazie sunt mereu dispuși să negocieze tariful de parcare Foto: captură Digi24

Îi vezi la orice colţ de stradă, mai ales în zonele aglomerate. Îţi fac semn să parchezi şi îţi promit că o să aibă grijă de maşina ta. Evident, contra unei sume de bani. Parcagiii de ocazie sunt mereu dispuși să negocieze tariful și asta pentru că, indiferent de suma primită, ajung să câștige câteva sute de lei pe zi. Este ilegal, dar amenzile pe care le primesc sunt în zadar. Pe masa parlamentarilor este un proiect de lege care i-ar putea băga în închisoare de la 9 luni la 2 ani, dar stă blocat de mai bine de 4 ani.

Filmare cu camera ascunsă. Discuție reporter - parcagiu:

- Nu-i tot aia? O oră jumate, ori aia... tot 10 lei.

- 10 lei pentru? .... Păi merg până la (...) să iau ceva de la farmacie.

- Bine, o juma' de oră, dați cât doriți dumneavoastră.

- Dar bon nu-mi dați, nu?

- La ora asta, nu se dă.

Ei sunt cei care fac legea seara în parcările din București. Fie că sunt cu plată sau la liber, după ora 20:00, parcagiii de ocazie sunt întotdeauna dornici să te ajute să găsești repede un loc unde să-ți lași mașina.

Filmare cu camera ascunsă: 

- Stau 5 minute.

- 5 lei.

- Și dacă vine poliția?

- Stai liniștită că nu vine poliția, că aici e parcare.

Sunt mereu dispuși să negocieze și asta pentru că indiferent de suma pe care o primesc, ei scot profit. Legal, nu au niciun drept. La nivel de Capitală doar 105 parcagii pot cere taxă, și asta doar de luni până vineri, de la 7 dimineața până, cel târziu, la 11 noaptea. Deși programul de taxare este afișat, șoferii dau bani parcagiilor de ocazie.

„Partea nașpa e că dacă nu plătești, ți-e teamă”, spune un tânăr. „Să nu te trezești cu mașina zgâriată”, explică el. 

„E o problemă de ani de zile, care nu se rezolvă niciodată. Degeaba există poliție locală sau poliție. Ei apar tot timpul și sunt foarte agresivi”, spune un alt șofer.

Amenzile, prea puțin eficiente

Poliția locală încearcă să-i alunge pe falșii parcagii prin amenzi, dar degeaba. În perioada 2019-2020, s-au dat sancțiuni de aproape 700.000 de lei, din care numai o sumă infimă a fost încasată.

În Parlament există un proiect de lege, blocat de la bine de 4 ani, prin care se dorește pedepsirea chiar cu închisoarea a persoanelor neautorizate care cer bani șoferilor ca să parcheze.

„Persoanele care practică acest tip de activitate nu au nici corp bancar, nu au nici proprietăți și amenzile nu fac decât să se acumuleze. Singurul mod în care putem acționa este să fixăm o sancțiune care să îi sperie pe cei care fac această faptă”, spune Ovidiu Raețchi, inițiatorul proiectului.

Autoritățile ne recomandă să nu le dăm bani falșilor parcagii și dacă suntem amenințați în vreun fel, să sunăm la numărul de urgență 112.

 „Persoanele responsabile de taxarea parcărilor întotdeauna vor avea un ecuson, o vestă sau o uniformă, în primul rând. După care, locația unde se parchează întotdeauna va fi amenajată conform normelor în vigoare, va fi marcată corespunzător. Acele persoane eliberează bon fiscal sau chitanță”, precizează Cristian Pîslă, director general la Poliția Locală Sector 4.

Cei care vor să fie siguri că plătesc cui și unde trebuie pot folosi taxarea prin SMS sau prin aplicația Parking București. În această platformă, selectezi locația și durata staționării și plata se face cu cardul.

În București sunt și zone unde plata taxei se face doar la o stație de plată automată atât cash, cât și cu cardul. 

La nivelul Capitalei sunt aproape 12.000 de locuri de parcare aflate în administrarea Primăriei Generale.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri