Tradiții și obiceiuri de Zilele babei. Ce este bine să faci în prima zi a lunii martie
Conform tradiției populare, primăvara începe cu Baba Dochia și zilele ei, cunoscute drept Zilele babei. Zilele babei corespund cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară. Obiceiurile și practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărțișor, și în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moși, 40 de Sfinți.
Baba Dochia era, în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între noapte și zi, scrie Agerpres.
Despre Baba Dochia tradiția populară spune că a pus rămășag cu omătul și cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba și-a pus cele nouă cojoace și frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba și-a întors un cojoc pe dos și tot ea a fost cea mai puternică. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-și lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul și a înghețat, transformându-se în stană de piatră.
Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație privind mersul timpului și soarta omului: 'Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace'. (Straja, Bucovina)
''Flăcăii își aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă''. ''La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa îi va fi și inima tot anul''. (Țepu, Tecuci)
Obicei ul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetățenit în mai toate regiunile țării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, așa va fi și sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.
Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice, practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.
Citiți și: 1 Martie. Legende legate de tradiţia mărţişorului
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News