Live

Zile libere 2024. Ce minivacanțe mai pot avea românii anul acesta

Data actualizării: Data publicării:

Anul 2024 aduce angajaților din România 17 zile libere datorită sărbătorilor legale. 10 dintre ele sunt în timpul săptămânii, în timp ce restul zilelor pică și în weekend. Pe 15 august, joi, va fi din nou zi liberă.

În prima jumătate a anului, românii au beneficiat deja de 12 zile libere pentru sărbătorile legale, dintre care 7 zile au picat în timpul săptămânii. Din luna august vor urma și restul zilelor libere pentru anul 2024.

În 2023, românii s-au bucurat de 15 zile libere oficial, iar în anul 2024 s-au adăugat două zile libere în plus, pentru 6 și 7 ianuarie, mai exact pentru sărbătoarea de Bobotează și pentru Sfântul Ion.

Calendar sărbători legale 2024

Până la această dată, potrivit calendarului sărbătorilor legale din 2024, românii au fost liberi în weekend, dar și în timpul săptămânii, în zilele de:

  • 1 ianuarie - Anul Nou (luni);
  • 2 ianuarie - A doua zi de Anul Nou (marți);
  • 6 ianuarie - Bobotează (sâmbătă);
  • 7 ianuarie - Sfântul Ioan Botezătorul (duminică);
  • 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri);
  • 1 mai - Ziua Muncii (miercuri);
  • 3 mai - Vinerea Mare a Paștelui (vineri);
  • 5 mai - Paște ortodox(duminică);
  • 6 mai - A doua zi de Paște (luni);
  • 1 iunie - Ziua Copilului (Sâmbătă);
  • 23 iunie - Rusalii (duminică);
  • 24 iunie - a doua zi de Rusalii (luni).

Ce zile libere mai au românii până la finalul anului 2024

Pentru perioada care urmează, românii vor mai beneficia de zile libere legal după cum urmează:

  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului (joi);
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă);
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică);
  • 25 decembrie – prima zi de Crăciun (miercuri);
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (joi).

Ce minivacante au românii în 2024

Pentru bugetari, Guvernul a acordat alte trei zile libere, motiv pentru care au existat weekend-uri prelungite în prima jumătate a anului. Zilele libere acordate în plus sunt pentru perioadele:

  • 2 mai, joi;
  • 16 august, vineri;
  • 27 decembrie, vineri.

Pentru zilele libere care vor face punte către minivacanță, Guvernul a decis să fie recuperate prin prelungirea programului de lucru.

  • Prima minivacanță a românilor care lucrează la stat a fost în perioada 1-6 mai, de Ziua Muncii și sărbătorile Pascale. Ziua de 1 mai a fost zi liberă legal, miercuri, următoarea zi a fost zi de “punte”, iar ziua de 3 mai a fost din nou zi liberă pentru Vinerea Mare înainte de Paște, urmată de ziua de luni, 6 mai, a doua zi de Paști.
  • Pentru bugetari, sărbătoarea de Rusalii a adus următoarea minivacanță de 3 zile, de pe 22 iunie până pe 24 iunie.

Urmează minivacanța de Sfânta Maria, în perioada 15-18 august. Joi, 15 august, este zi liberă legal, iar vineri, 16 august, este zi de „punte” cu weekend-ul 17-18 august.

Ultima minivacanță a anului 2024 este în perioada Crăciunului.

Zile libere suplimentare în învățământ pentru 2024

Cadrele didactice beneficiază de alte trei zile libere legal, pe lângă celelalte stabilite prin lege, confort Contractului Colectiv de Muncă. Zilele suplimentare nelucrătoare pentru dascăli sunt:

  • A treia zi de Paște;
  • 5 iunie – Ziua Învățătorului;
  • 5 octombrie – Ziua Mondială a Educației.

Zile libere acordate românilor pentru evenimente speciale

Prin contractul colectiv de muncă, unic la nivel național, salariații din România pot beneficia și de alte zile libere plătite pentru evenimente speciale în familie ori situații întâmpinate precum:

  • Căsătoria salariatului - 5 zile libere;
  • Căsătoria unui copil al salariatului - 2 zile;
  • Nașterea unui copil - 5 zile + 10 zile pentru tată dacă a urmat un curs de puericultură;
  • Decesul soției/soțului, copilului, părinților, socrilor - 3 zile;
  • Decesul bunicilor, fraților, surorilor - 1 zi;
  • Donatori de sânge - 1 zi;
  • Schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate - 5 zile;
  • 30 de zile concediu fără plată pentru pregătirea și susținerea lucrării de diplomă în învățământul superior. Acesta se acordă o singură dată.

Toate aceste zile libere sunt plătite și reglementate prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Nu afectează drepturile salariale și nici nu suspendă contractul individual de muncă.

Potrivit legislației în vigoare, angajatorul are obligativitatea de a acorda zilele libere legal salariaților, însă există excepții pentru persoanele care nu-și pot întrerupe activitatea, deoarece lucrează în unități sanitare sau alimentație publică. În acest caz, se pot stabili, prin regulamentul intern, alte zile libere.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time. De ce le ocolesc firmele. Explicațiile specialiștilor

Teama de concediere, marea frică a angajaților români. Studiu: Șeful, principalul stres la serviciu

Control ITM la Arena Națională: peste 600 de angajați munceau ilegal. Amenda primită

Paradox pe piața muncii. Cerere uriașă în România pentru joburile remote, în timp ce angajatorii vor să își readucă angajații la birou

Partenerii noștri