VIDEO. Trafic aglomerat și accidente pe DN1
An nou, aceleaşi probleme în trafic! Circulaţia este îngreunată pe Valea Prahovei. Din cauza unui accident rutier care a avut loc pe centura Sinaia, circulaţia se face alternativ pe o singură bandă. Astfel că deja s-au format cozi. Au de aşteptat în coloană atât cei care merg spre Braşov, cât şi cei care s-au pregătit să coboare de la munte astăzi.
Accident grav între două autocare și un TIR, în Teleorman. A fost activat Planul roșu de intervenție
Accidente pe șoselele din Moldova. 2 morți și 10 răniți
Urmărire ca în filme: Un șofer de 18 ani, băut și fără permis, a intrat într-o mașină de poliție și a fugit
Accident grav pe DN1. Un bărbat a murit strivit între două TIR-uri
Accident evitat în ultima secundă. Un șofer merge pe contrasens pe un DN
Un șofer a intrat cu mașina în Dâmbovița
Autostrada A1 București - Pitești, blocată pe sensul spre Capitală
România este pe primul loc în Europa la numărul de accidente rutiere
Accident între 3 mașini pe DN1 în apropierea Bucureștiului
ACTUALIZARE: Peste 1.400 de poliţişti cu 270 de radare acţionează, miercuri, la intrările şi ieşirile din marile aglomerări urbane, pe Valea Prahovei sau în staţiunile montane, pentru asigurarea fluenţei corespunzătoare a traficului rutier şi "pentru a-i tempera" pe cei care încalcă regimul legal de viteză, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Rutiere din Poliţia Română. De asemenea, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI va supraveghea circulaţia pe Valea Prahovei.
George Grigore, adjunct al Poliţiei Rutiere: În acest moment, situația din trafic e destul de lejeră. Ne așteptăm la intensificarea traficului după orele după-amiezii când foarte mulți din concetățeni se vor întoarce din locurile în care și-au petrecut sărbătorile. Vom acționa cu peste 1.400 de polițiști pentru asigurarea unei fluențe corespunzătoare a traficului pe intrările și ieșirile din marile aglomerări urbane, precum și pe Valea Prahovei sau stațiunile montane. Astăzi, pe Valea Prahovei, vom avea o supraveghere din elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, în care se află un ofiţer de Poliţie rutieră, care va coordona echipajele aflate la sol.
Un accident a avut loc miercuri pe centura oraşului Sinaia, două persoane fiind rănite, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir, în condiţiile unui trafic deja aglomerat pe Valea Prahovei.
"Pe DN 1 Braşov - Ploieşti, pe centura Sinaia, la kilometrul 125+700 metri, judeţul Prahova, a avut loc un accident, în care au fost implicate trei autovehicule, soldat cu rănirea a două persoane. Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ", anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Totodată, la această oră se circulă în condiţii de aglomeraţie, din cauza numărului mare de autovehicule, pe Valea Prahovei, între staţiunile Predeal şi Buşteni, pe sensul de coborâre, precum şi pe raza localităţii Comarnic, pe sensul de mers către Braşov.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren pentru dirijarea circulaţiei, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să evite să aibă alte preocupări de natură a le distrage atenţia de la condus.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News