Live

VIDEO. Pacienți infirmi se târăsc pe scări ca să ajungă la medicul de familie

Data actualizării: Data publicării:

Multe dintre rampele pentru persoane cu dizabilităţi sunt construite doar ca să nu fie amendată primăria. Într-un sat din Vaslui, bătrânii şi infirmii se târăsc la propriu pe scări ca să ajungă la medicul de familie. Edilul are un singur răspuns la chinul oamenilor: rampa este prea abruptă pentru că localitatea este într-o zonă cu relief accidentat.

Ioan Mătasă, pacient: „Asta e singura cale de acces. Într-un picior așa. Păi nu aș putea. Nu e niciun punct de sprijin. Uitați-vă cum cum arată aceste scări.”

Ioan Mătasă are 44 de ani şi fiecare pare mai greu decât precedentul. Din cauza diabetului a ajuns invalid şi aproape fără vedere. Se simte umilit de fiecare dată când trebuie să meargă la medicul de familie. Dispensarul are rampă pentru persoane cu dizabilităţi, dar a fost făcută doar pentru că cere legea.

Ioan Mătasă, pacient: „Acesta este rampa. Dar uitaţi-vă cum e făcută.”

Omul a trimis sesizări încă de acum cinci ani primăriei. Răspunsul nu îl ajută deloc.

Vasile Tărăgan, primar Buneşti- Avereşti: „Este o poziţionare geografică, o diferenţă de nivel. O să încercăm să facem o rampă mai de calitate, mai accesibilă, să vedeţi ce diferenţă de nivel este.”

Sătul de promisiuni, bărbatul invalid şi-a spus povestea pe internet. O doamnă de la Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a venit în control. Şi ea s-a descurcat greu pe scara dispensarului, dar medicul de familie din satul Avereşti nu este impresionat.

-Cum vi se par treptele şi intrarea?

Reprezentant DSP: Inaccesibile.

-Se vor lua măsuri? O să faceţi o sesizare?

Reprezentant DSP: Întâi vom face controlul şi apoi vom dispune măsuri.

Dan Lascăr, medic de familie comuna Bunești-Averești: „E un dispensar de pe vremuri. Sigur că imaginile vorbesc de la sine, dar pe de altă parte consider că e un pic exagerat.”

La dispensarul din Avereşti sunt înscrişi 2.900 de pacienţi, mulţi dintre ei în vârstă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Condiţiile în care românii beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Protecție sau abuz? Copil luat de stat de lângă mamă, după o sesizare a medicului de familie. „O retrag, dați-i copilul înapoi”

Paradox într-o comună celebră din țară. Are dispensar nou, dar nu există medic: „Mi-am scos singur dinții, de frâna căruței, de stâlp”

Medic: Concediile medicale pentru Covid-19 nu se mai plătesc 100%, ci doar 75%, ca pentru o boală obișnuită

Partenerii noștri