V. Vosganian: Ştirea corectă e că salariile bugetarilor cresc şi doar pentru 2-3% sunt probleme
Liderul deputaţilor ALDE, Varujan Vosganian, susţine că ştirea corectă este că salariile bugetarilor cresc şi doar în cazul a două-trei procente există probleme. El comentează, la RFI, temerile sindicatelor privind scăderea unor salarii, pe fondul legii salarizării şi al transferului contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi spune că „e foarte posibil să existe şi unele categorii la care ar trebui să se facă încă ajustări”.
„În domeniul bugetar funcţionează cam 1,2 milioane de angajaţi. Dintre aceştia, înţeleg de la sindicate că există probleme în legătură cu circa 20.000. Deci, făcând raportul între un milion şi ceva şi 20.000, ştirea corectă este că salariile cresc şi doar în cazul a două-trei procente există astfel de situaţii”, a declarat Varujan Vosganian.
El spune că în 2016 efortul bugetar pentru salarii a fost de 57 de miliarde de lei, în 2017 - 70 de miliarde de lei, iar în 2018 se vor cheltui peste 80 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă în doi ani o creştere în nominal de circa 40%. „Este un efort considerabil, care arată că per ansamblu salariile vor avea o mare creştere. În orice caz, mult mai mare decât ritmul inflaţiei”, afirmă deputatul ALDE.
Varujan Vosganian mai susţine că există, într-adevăr, unele domenii în care salariile au avut o încadrare care fie nu era adecvată cu postul respectiv, fie nu era corelată cu nivelele din celelalte ministere şi este „foarte posibil să existe şi unele categorii la care ar trebui să se facă încă ajustări”.
Varujan Vosganian a comentat şi poziţia sindicatelor: „În afară de ce spun sindicatele nu vreţi să-mi mai daţi şi alt argument? Eu cunosc sindicatele de aproape 30 de ani şi mi s-ar părea chiar nepotrivit ca sindicatele să fie mulţumite, pentru că atunci liderii lor n-ar mai fi de folos pentru breasla lor. Salariile cresc de la 57 de miliarde la 80 de miliarde în doi ani, ca procent în PIB de la 7,5% la aproape 9%. Mie mi se pare că este o creştere care va trebui urmărită cu mare atenţie, ca să nu tulburăm echilibre bugetare, iar dvs. spuneţi că sindicatele protestează. Păi, unde ar trebui să mergem, să spargem plafonul de nori, unde ar trebui să mai mergem cu salariile? Unde aţi văzut dvs. într-o ţară ca salariile să crească în nominal cu 40% în doi ani, cum se întâmplă în România?”.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News