Galerie Foto Un român a mers la RAR cu o legendă pe 3 roți. "Scuterul cu cabină" s-a fabricat în Germania în anii '50
Un model extrem de rar în România s-a prezentat la reprezentanța RAR din Calea Griviței (București), fiind vorba un Messerschmitt KR175.
Este prima variantă Kabinenroller (în traducere adaptată - scuter cu cabină) a celebrului constructor german de avioane din Al Doilea Război Mondial. Modelul și-a făcut debutul în 1953, iar în 1956 a fost înlocuit cu varianta KR200, scrie în postarea de pe pagina Registrului Auto Român.
Denumirea vine de la motorul său unicilindru de 175 de centimetri cubi, în doi timpi, care dezvoltă 11 CP și un cuplu motor maxim de 12,75 Nm.
Messerschmitt KR175 are două roți directoare în față și una singură în spate care asigură și tracțiunea. Potrivit constructorului, modelul putea să atingă viteza maximă de 80 km/h.
În cazul modelului de față, potrivit RAR, vopseaua era cea autentică.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News