Live

Un inspector, înregistrat când amenința un director de școală: Dacă PSD iese sub media pe judeţ, la toamnă o să te schimbe

Data publicării:

Ghiorghi Cornia, membru PSD şi inspector şcolar în Suceava, a fost înregistrat în timp ce i-a cerut lui Grigore Bocanci, directorul Şcolii „Ion Lovinescu” din comuna suceveană Rădăşeni, „să o lase mai moale cu campania pentru PNL“ în comună pentru că altfel riscă să-şi piardă funcţia de conducere, potrivit Adevărul.

În înregistrare se aude cum inspectorul şcolar Ghiorghi Cornia îi spune lui Grigore Bocanci, directorul şcolii „Ion Lovinescu” din comuna Rădăşeni, că va fi schimbat din funcţie la toamnă, dacă PSD va obţine, în zona Fălticeni, un scor mai mic decât media pe judeţ.

Directorului i s-ar fi făcut o reclamație la Parlament și Ministerul Educației de „un grup de părinți”, care s-ar fi plâns că dascălul ar fi făcut campanie electorală în școală.

În loc să soluţioneze sesizarea procedural, inspectorul l-a chemat la el acasă pe director şi i-a spus cum trebuie să procedeze ca să nu se ajungă la a doua reclamaţie. Directorul şcolii Rădăşeni neagă vehement că a făcut campanie electorală la şedinţele cu părinţii.

Profesorul a refuzat să facă declaraţii cu privire la acest subiect. 

Contactat telefonic, inspectorul neagă că l-a ameninţat pe directorul şcolii „Ion Lovinescu”. Cornia susţine că l-a chemat la el acasă pentru că nu a avut timp să se ocupe de soluţionarea reclamaţiei. „Nu l-am ameninţat. I-am spus ce se va întâmpla în general”, a declarat Cornia, scrie Adevărul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Ciprian Șerban, noul președinte al Camerei Deputaților. A trecut prin partidele lui Dan Diaconescu și Gabriel Oprea

Partenerii noștri