Live

Un BMW de 136.000 de euro a fost găsit alături de hoțul urmărit internațional într-o curte din Crăcăoani

Data publicării:
Sursa foto: IPJ Neamt

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Neamț au identificat în data de 4 octombrie un bărbat de 35 de ani, din Crăcăoani, persoană care era urmărită la nivel internațional.

Pe numele acesteia, era emis de autoritățile judiciare din Germania un mandat european de arestare, pentru săvârșirea pe teritoriul Germaniei în perioada martie - mai 2022, a infracțiunilor de vătămare corporală, agresiune sexuală, amenințare și furt al unui autoturism de lux.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au identificat și ridicat, în vederea confiscării, în curtea unui imobil din localitatea Crăcăoani, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 136.000 de euro, înmatriculat în Germania.

Bărbatul de 35 de ani a fost prezentat de polițiști procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curții de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare. În cauză se continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

Hoț recidivist din Neamț, prins la Oradea după ce a comis o serie de furturi, la scurt timp după ce a fost eliberat

Un bărbat a fost desfigurat în bătaie într-un supermarket din Roman. Agresorii au fost lăsați în libertate

Condiții inumane într-un azil din Neamț: Saltele și haine murdare, fecale, pizza cu pâine. Avocatul Poporului a fost în 2018 acolo

Partenerii noștri