Live

Trăiesc în unul din cele mai sărace judeţe, dar câștigă și 20.000 de euro în câteva luni

Data publicării:

Deşi trăiesc într-unul din cele mai sărace judeţe ale României, locuitorii unei comune din Vaslui câştigă între 15 şi 20.000 de euro după o perioadă de câteva luni de muncă. Cei 150 de vasluieni din Boţeşti despre care vorbim lucrează de ani de zile pentru o firmă de exploatare forestieră din Suedia şi au ajuns angajaţi de bază ai societăţii. Este o muncă sezonieră, însă patronii suedezi sunt atât de mulţumiţi, încât în fiecare an vin să le reînnoiască contractele românilor.

Gheorghiţă Bucovineanu este unul dintre cei 150 de localnici din Boţeşti care lucrează pentru suedezi. Cu banii câştigaţi, în timp a reuşit să renoveze casa bătrânească.

Gheorghiţă Bucovineanu, angajat: Interior, exterior. Mi-am cumpărat maşină, cu banii pe care-i fac de 10 ani acolo. Suntem cu acte în regulă, cu contracte, primim alocaţia copiilor de acolo. Ne ajută statul de acolo în privinţa asta.

Atraşi de salariile mari, mulţi localnici - indiferent de vârstă - vor să muncească pentru suedezi. Victor Ciumanu, de exemplu, are aproape 65 de ani şi, deşi putea să se pensioneze, preferă să mai câştige nişte bani.

Victor Ciumanu, angajat: Am muncit de tânăr şi mi-a plăcut munca. Şi copiii la fel, muncesc. Au fost toţi în Suedia.

Vasluienii din Boţeşti spun că în ţară nu ar fi reuşit să câştige salariile pe care le primesc acum de la firma suedeză.

Angajat: Mi-am căutat un loc de muncă, dar nu pot să mă întreţin cu banii luaţi în ţară. Aş vrea să rămân în ţară, dar dacă nu se poate.

Reprezentanţii companiei din Suedia sunt mulţumiţi de munca românilor şi vin în fiecare an în zona Moldovei, pentru a recruta oameni. Singurele condiţii cerute sunt cunoaşterea limbii engleze şi dorinţa de a lucra.

Magnus Thor, patron firmă de recrutare: În general, sunt oameni foarte buni şi suntem mulțumiți. Din păcate, suedezii nu sunt pregătiţi pentru acest tip de muncă.

De pe urma contractelor de muncă din străinătate are de câştigat toată lumea.

Adrian Pantea, primar Boţeşti: Pe an intră în jur de 400-500.000 de euro, care ajută la dezvoltarea localităţii. Mare parte din ei rămân în comună.

Localnicii recrutaţi de firma suedeză vor începe din nou lucrul în luna martie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi tineri au murit în urma unui accident grav pe DE581, la ieșirea din Huși. Traficul în zonă este blocat

Alertă la ISU Vaslui, în contextul fenomenelor meteo extreme anunțate de ANM. Recomandările autorităților în caz de urgențe

Fechet, despre ciclonul din weekend: Suntem precauți mai ales cu ce se întâmplă în Vaslui și Galați. Solul e suprasaturat de apă

Scandal la Spitalul de Urgență Vaslui, după ce inspectorii ISU i-au scos pe bolnavi pe holuri în timpul unei acțiuni de „control”

Partenerii noștri