Suspectul pedofil lucra în Poliție. Ce spune liderul de sindicat

Liderul sindicatului polițiștilor, Dumitru Coarnă, a fost uluit de informația că suspectul pedofil prins luni era agent la Poliția Rutieră. El recunoaște că intrarea acestuia în Poliție a fost o greșeală, dar a subliniat că evaluarea psihologică a polițiștilor este una standard, nu personalizată, iar oamenii mai suferă transformări, pentru că mediul social și stresul administrativ își pun amprenta, inclusiv asupra polițiștilor. Liderul de sindicat a cerut, totuși, să nu se generalizeze acest caz.

Acuzații homofobe în Parlament. Liderul deputaților SOS, către USR: „Primiţi ordine de la minorităţile sexuale. V-aţi pierdut oja”

Extremiștii, nou scandal în Parlament. Turcan: Nu cedez intimidărilor, nu mă impresionați

O nouă ceartă pe măști în Parlament. Deputatul PSD Daniel Ghiță a acuzat „dictatura USR PLUS”

Daniel Ghiță și Dumitru Coarnă și-au preluat mandatele de parlamentari PSD

SRI a desecretizat dosarul dispariției diplomatului sovietic Theodor Butenko, din 1938
Un mire din Bihor va primi daune morale de 20.000 de euro, după ce a fost scăpat din brațe la propria nuntă
Risc major de răspândire a virusului febrei aftoase în România
Sezonul alergiilor de primăvară a început mai devreme anul acesta. Ce riscă cei care ignoră simptomele
Ministerele au cheltuit mai mult, deși Guvernul a promis economie. Ce instituții au cerut miliarde în plus la rectificarea bugetară
„E un om care, din întâmplare, din greșeală, a ajuns în Poliție. Putea să fie un profesor, un medic, oricine”, spune Dumitru Coarnă, care consideră că practic este imposibil să fie depistate toate problemele, înainte de a face angajări. „Ar trebui să avem aparate ultraperformante, care să măsoare cât de întregi la minte suntem cu toții”, a declarat Coarnă, subliniind că „lucrurile subiective nu le putem controla”.
„Am rămas interzis. nici nu concepeam așa ceva și nu cred că un om întreg la minte poate să conceapă că un polițist poate să fie capabil să comită această infracțiune. Dumnezeule! Se întâmplă, din păcate!”, a mai spus Dumitru Coarnă, la Digi24. Informația a plecat de la Brigada Rutieră, care i-au anunțat pe colegii de la Serviciul Omoruri.
Pe de altă parte, liderul de sindicat crede că poliția l-ar fi prins oricum pe suspect, chiar dacă nu ar fi existat imaginile de pe camerele de supraveghere, însă admite că utilizarea monitorizării video este de mare folos în anchete.
Suspectul trebuie să meargă acolo „unde îi este locul” și trebuie să fie exclus cât mai repede din Poliție. De asemenea, Dumitru Coarnă crede că trebuie arestat preventiv și condamnat la închisoare cu executare. Sindicalistul a precizat că nu cunoaște identitatea suspectului, dar dacă se face vinovat și de alte fapte, în cazul în care nu au fost prescrise și au făcut obiectul unor dosare cu autor necunoscut, atunci probabil aceste dosare vor fi conectate și va răspunde și pentru acele fapte.
Pe de altă parte, Liviu Chesnoiu, expert criminalist, spune că suspectul ar avea probleme în familie și că este de neconceput faptul că apropiații nu și-au dat seama că bărbatul avea un comportament deviant: „Acest om duce o viaţă dublă. Dacă nu a fost perceput de familie, de concubină. Am înțeles că e o problemă mai delicată în familia lui.”
Adriana Nedelea: Problema ar fi trebuit să fie cunoscută de șefii lui?
Liviu Chesnoiu: Nu e un păcat că oamenii mai divorţează, se recăsătoresc. Aici e problema. Poliția, în general, e ok. Acești oameni au muncit non-stop. Opinia publică ne-a ajutat. Dar s-a întâmplat ceva. E o excepție de la regulă.
Gunoaiele ies la suprafață, dar trebuie timp, răbdare și mai multă atenție din partea noastră să depistăm astfel de fenomene.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News