Spre serviciu, cu lehamite? Ce puteți face pentru a găsi jobul ideal
Dacă vă gândiţi cu groază la ziua de luni, când începe o nouă săptămână de muncă și trebuie să mergeți la serviciu, poate vă e de folos să urmăriți acest material. Pentru că despre asta este vorba - despre cheful de a merge la serviciu. Pe care cel puţin jumatate dintre noi nu îl au sau nu îl mai au, pentru că sunt nemulţumiţi de locul de muncă. Întrebarea este: ce anume vă nemulţumeşte? Compania în sine, şeful, colegii, mediul de lucru, stresul, oboseala? Sau poate pur şi simplu nu sunteţi făcut pentru domeniul în care activaţi. Vestea bună este că sunt soluţii şi pentru primul caz, şi pentru al doilea. Să vedem mai întâi cât de gravă este problema.
România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time
Românii muncesc prea mult și neglijează viața de familie
Cât muncesc românii?
Ce înseamnă munca la „gri”
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Spre serviciu, cu lehamite
„Au fost și momente de genul asta, dar motivul pentru care de obicei am renunțat la joburile vechi a fost mai mult o problemă de comunicare cu oamenii. Nu a fost o problemă, să zic, financiară sau de mediu de lucru. Pur și simplu pun mai mult preț pe înțelegerea dintre oamenii, ceea ce mi se pare foarte important”, spune Radu Mironescu.
Radu Mironescu are 42 de ani și a schimbat până acum opt joburi.
- Deci, ceea ce v-a nemulțumit la joburile anterioare ce a fost?
- Modul de abordare al superiorilor. Pe mine chestia asta nu mă mulțumește deloc.
- Relația cu șeful...
- Exact!
- În ce sens?
- Exagerări. Câteodată se cere prea mult pentru puțin. Ar trebui să fie o balanță între ceea ce ceri și ceea ce dai. Aici, mă refer la superiori. Or, nu întotdeauna se respectă acest principiu. De-aia au fost cazuri în care am zis prefer să renunț decât să continui în felul asta, chiar dacă au fost salarii destul de bune, consistente.
Dani are 27 de ani și a lucrat șase ani în televiziune ca operator de sunet. A renunţat la această meserie
„Era un pic cam haos. Era foarte, foarte multă agitație. Cum e în televiziune: urlete. Sunt și părți bune, într-adevăr, și părți rele... Este de mine și domeniul televiziunii, dar nu mai suportam haosul și am zis: Hai să schimb, hai să fac o schimbare, să văd ce experiență mai capăt”, povestește Dani.
Doi din cinci angajați români sunt nemulțumiți de locul de muncă și se gândesc să-și schimbe jobul anul acesta.
Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională, explică: „Putem privi această nepotrivire din mai multe puncte de vedere. De exemplu, nepotrivirea poate să vină din faptul că sunt o persoană foarte inovativă, care are foarte multe idei, mult mai multe idei per unitatea de timp decât majoritatea celorlalte persoane și caut un loc de muncă în care să-mi pot exprima această trăsătură. Și asta poate fi o perspectiva de nepotrivire, în sensul că avem niște abilități, niște caracteristici, niște preferințe pe care locul de muncă nu ni le permite, nu ne permite să le exprimăm sau putem să avem situația inversă, în oglindă, în care locul de muncă ne cere să manifestăm în mod constant niște caracteristici pe care nu le avem”.
De ce dăm greș cu cariera?
Unu din cinci salariați se gândește chiar la o schimbare de carieră după ce realizează că nu este potrivit pentru domeniul în care activează.
Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Adică, cred că avem o proporție mai mare de persoane care nu sunt potrivite cu alegerea de carieră pe care au luat-o, dar care nu sunt încă pe deplin conștienți de această nemulțumire și de faptul că ar fi bine să facă o schimbare de carieră. Spun acest lucru, pentru că dacă ne uităm la .. nu avem în România implementat un sistem, proces, prin care studenții sau elevii să ia decizii informate de carieră. Adică, nu avem un mecanism prin care să ajungem să ne cunoaștem propriile caracteristici, propriile abilități, adică ce pot face și ce nu pot face, ce prefer și ce nu prefer să fac, asta înseamnă preferință de personalitate. Nu ajungem să ne cunoaștem propriile nevoi, ce tip de muncă mă împlinește, astfel încât deciziile pe care le luăm cu privire la specializare, inclusiv de carieră, cu privire la locurile de muncă sunt luate în funcție de cu totul alți factori față de cei pe care ar trebui să îi avem în vedere: presiunile familiei, presiunile mediului social, faptul că și alți colegi manifestă sau iau decizii asemănătoare”.
- Vi se pare că sunteți omul potrivit la locul potrivit?
- Da. Da, ne asigură o doamnă.
Doamna lucrează în domeniul financiar-bancar de 20 de ani, în aceeași companie.
- Când îmi ies unele chestii, simt. Când am colegi mulțumiți, am avut și clienți mulțumiți, pe vremea când lucrăm și cu publicul. Da. Atunci simțeam că sunt la locul potrivit, explică ea.
Daniel Radu are 40 de ani și este business developer la o instituție financiară. De 11 ani lucrează în aceeași companie.
7 din 1o români se declară stresați la locul de muncă
Un studiu al Organizației Mondiale a Muncii arată că românii sunt mai stresați la serviciu decât ceilalți europeni. Mai precis, șapte din 10 români se declară stresați la locul de muncă.
Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Ce e interesant și o statistică sau un mod de funcționare care ar merită menționat ține de faptul că nu volumul ridicat de muncă sau încărcarea cauzează, e cauzator de stres, cât mai degrabă oscilațiile. Cu alte cuvinte, dacă sunt într-un loc de muncă în care am o încărcare constantă, nivelul de stres pe care îl voi resimți va fi mai scăzut decât dacă sunt într-un loc de muncă în care solicitările diferă de la săptămâna la alta și în care am o zi în care nu fac nimic și după aia două zile foarte încărcate și iar o zi în care sunt relaxat și nu fac nimic și cred că ne aflăm, cred că cunoaștem prea puține sau publicul larg cunoaște prea puțin acest tip de mecanism, astfel încât nici ei înșiși nu se protejează de efectele negative ale încărcării. De exemplu, mulți oameni gândesc că: "Ok, o să trag tare trei zile și după aia îmi iau două zile de pauză și după aia iar trag tare trei zile" și în felul asta mă afund singur și mă duc singur pe această spirală în care ajung să fiu stresat”.
Pe de altă parte, nici angajații nu sunt dedicați. 63 % dintre salariați nu sunt implicați la locul de muncă.
Andrei Ion, doctor în psihologie industrial-organizaţională: „Aș tinde să cred că nu suntem atât de diferiți față de alte popoare și că nu sunt lucruri care să ne caracterizeze numai pe noi, nu și pe ceilalți. Cred că neimplicarea la locul de muncă e o consecință directă a insatisfacției. Foarte interesant e că implicarea e asociată și cu consecințe pozitive în business, în sensul în care organizațiile care au forță de muncă implicată ...dedicată, da ... performează mai bine, au o fluctuație de personal mai scăzută. Adică, e un deziderat pentru foarte multe organizații să-și mențină angajații cu un nivel ridicat al satisfacției. Ce cred că ar fi bine să facem e să măsurăm mai des satisfacția și implicarea angajaților”.
- Sunteți un angajat implicat?
- Sunt, dar nu pot să zic că sunt cel mai cel mai bun, dar nici cel mai rău. Încerc să fiu pe cât se poate bun, spune Radu Mironescu.
- Adică nu sunteți pe principiul timpul trece, leafa merge...
- Nu, pentru că au fost și momente de genul asta și nu... Practic, trebuie să simți că ai un rost, un scop. Și atunci e mai important să ai ce să faci decât să stai undeva și atât.
Dorina are 46 de ani și în 15 ani a lucrat în trei domenii diferite. Acum lucrează că secretară la o firma de consultanță.
„Eu personal mă implic, nu pot să zic că nu. Depinde și de angajați. Depinde de colegi. Dar da. Eu mă implic”, spune ea.
Cum arată jobul perfect
- Cum arată pentru dvs. jobul perfect?
- Un job în care ai satisfacția muncii, asta e clar. Să pleci acasă la sfârșitul zilei și să fii mulțumit și pentru ține, și pentru colegi, spune o doamnă.
- Eu am un job, nu știu dacă pot să zic perfect. Bănuiesc că nici la Facebook nu e un job perfect. Dar e un job bun care îmi aduce satisfacție, în primul rând financiară, pentru că, atunci când merg acasă la copii și mă întreabă unele lucruri, trebuie să plătesc. Și în al doilea rând, e un job în care deocamdată nu m-am plictisit până la 40 de ani. Să vedem după, spune Daniel Radu.
- Jobul perfect? Păi, ar fi așa: să nu fie stresant, așa cum ați spus. Și cred că mai multă libertate, încredere în tine, șefii în tine să aibă, că ești capabilă. Cam asta e părerea mea, spune Dorina.
- Salariul nu e important?
- Nu, pentru mine. Atât timp cât plec de-acasă cu fruntea sus, nu știu dacă mă motivează neapărat un salariu. Mă motivează ceea ce fac, să fiu mulțumită de mine și după aia urmează salariul. Plec de acasă, când plec și de acasă, și de la muncă nu sunt stresată.
În căutarea jobului perfect
Există și în România câteva site-uri unde putem găși teste vocaționale, gândite să te ajute să-ți dai seama, în cazul în care nu știi deja, ce vrei să faci în viață. Sau poate doar să validezi dacă jobul din prezent ți se potrivește cu adevărat. Testele acreditate internațional costă. În jur de 10 euro. Dar reușesc, prin cele peste 200 de întrebări la care trebuie să răspunzi, să te facă să te gândeșți la chestiuni la care poate n-ai avut timp niciodată.
După ce descoperi ce ți-ar plăcea să faci, eșți provocat să spui și la ce te pricepi de fapt. Din aproape în aprope testul te pune față în față și cu meserii concrete. Ce te vezi cu adevărat făcând. Și în final, o autoevaluare. Cum te vezi, în comparație cu cei de vârstă ta.
Și gata. Într-o jumătate de ora este posibil să afli despre tine lucruri pe care nu le bănuiai. Dar ca să ai un tablou complet, cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist, care să te ajute să intrepretezi rezultatele testului. Poate fi cineva care lucrează în resurse umane, un psiholog, sociolog sau ideal, un consultant în carieră.
- Deci mie ce mi-a ieșit?
- Social, cu 42 de puncte. Ți-a ieșit întreprinzătorul, cu 32 de puncte și investigativul, care este aici, cu ... 28 de puncte.
- Și asta e bine, e rău?
- Nu este greșit nimic din ce-ți iese la test...
Ce este consilierul de carieră
Meseria de consilier în carieră este mai puțin cunoscută în România. Deși ea este reglementată, există în Codul ocupațiilor, nu este legiferată până la capăt. Adică nu sunt și niște reguli clare, standard, care să spună exact cine poate presta această meserie și în ce condiții. Ceea ce înseamnă că unii e posibil să o facă după ureche. Și atunci e nevoie să verificați consultantul pe care vi-l alegeți. Să întrebați dacă a făcut un curs de o săptămâna pentru asta sau chiar un master la Facultatea de Psihologie, câți oameni a consiliat în trecut și cu ce rezultate. Pentru răspunsul căutat, ce meserie mi se potrivește mănușă, este nevoie de mai multe ședințe și ar fi bine să fie un specialist.
Alina Stochiţă este consilier în carieră.
- Ce nu face un consilier de carieră? La ce să nu mă aștept atunci când mă duc la un consilier?
- Nu o să ia decizii în locul tău, nu o să-ți dea sfaturi, nu o să facă terapie. Sunt oameni care cred că consilierul în carieră poate să fie terapeut de fapt sau consilier psihologic și nu, e foarte important să ținem minte: nu ia decizii în locul nostru. Dacă chiar urmează toți pașii ăștia, ar trebui să fie o rată de succes de 100%. Dacă își fac testele, dacă discută cu un consilier vocațional și află exact ce își doresc, dacă urmează pașii stabiliți, ar trebui să fie o rată de succes de 100%.
Povestea absolventei de ASE care a ajuns coafeză
Și pentru că rolul jurnalistului este să nu creadă până nu vede, am cerut dovada că demersul acesta, de testare, de consiliere, chiar funcționează. Și oamenii chiar își găsesc calea. Așa am ajuns să o cunoaștem pe Lavinia. Cum a ajuns Lavinia să coafeze este de poveste.
A terminat Academia de Studii Economice, a urmat un master în economie europeană, s-a angajat în multinațională. Consilier în managementul riscului pentru credite comerciale. Și-a dat seama că economia nu e de ea și că e atrasă mai degrabă de relațiile umane. S-a mai apucat de un master, în administrarea și dezvoltarea resurselor umane, cu gândul să lucreze într-o companie de HR. Și în tot procesul de căutare a companiei potrivite, a ajuns să descopere, ea însăși, că menirea ei, era cu totul alta: să machieze.
Lavinia Smedescu: „Nu îl realizam pentru că mă gândeam că machiajul nu presupune să ai studii superioare.
Mă gândeam că trebuie să ai studii superioare ca să ai un anumit statut, să fiu cineva, să lucrez într-o mare corporație... Absolut deloc.
Mi-a fost teamă la început. Îmi doream, mergeam către ideea că la un moment dat vreau să renunț. Mi-a fost teamă pt că eram obișnuită să am un salariu fix lună de lună și mi-a fost teamă să fac pasul asta până într-o zi când m-am hotărât: Eu nu mai pot să fac asta, nu mă regăsesc. Eram stresată. Când nu-ți place ceea ce faci, eșți mult mai stresat și mult mai trist”.
Și de la machiaj la coafat a fost doar un pas.
Lavinia Smedescu: „Mama încă nu. Ea tot se gândea: Ei, asta e doar o faza de-a ta! Sigur o să te întorci iar să-ți găseșți tu altceva. Ea s-a gândit: Ok. E bine. Lasă, că oricând poți să-ți găseșți altceva. Fă asta o perioada, vezi cum e. Și am tot făcut asta, am tot făcut și dacă a văzut că sunt bine, mă tot întreabă: Nu vrei, totuși, să-ți găsești altceva? Și mereu îi spun: Nu. Înțelege că asta îmi place să fac, asta o să fac de acum încolo. Chiar îmi place!
Simt că nu muncesc, chiar dacă sunt multe ore, simt că nu muncesc. Asta îmi și doream: să merg la muncă cu drag, să nu simt că muncesc efectiv”.
Și poate că la 31 de ani, când încă nu ai o familie, copii pe care trebuie să-i crești, e mai ușor să riști, chiar și după opt ani în corporație.
Cât de târziu poți să faci o schimbare în carieră?
Ce te faci când îți dai seama că nu îți place ceea ce faci abia la 40-45 de ani, când deja ai un statut, un venit frumos și orice altceva ai vrea să începi ar trebui să o iei de la zero, deci și cu un salariu de junior?
Alina Stochiţă, consilier în carieră: „Nu am clienți care s-au apucat imediat. Am o clientă care după trei ani s-a dus către direcția pe care am discutat-o, dar s-a dus. Când a fost pregătită. Trebuie să fii și pregătit. Tot timpul există soluții, trebuie doar să găsim resursele pe care le avem în noi și trebuie să ne dăm seama că se poate și vom reuși”.
Un consilier în carieră cere între 50 și 450 de lei pe ședința. În funcție de pregătirea lui și de încărcarea pe care o are. De regulă, procesul de orientare vocațională ar trebui să se încheie în 7-8 ședințe.
Schimbarea radicală de carieră
Urmăriți un interviu pe această temă cu Dragoş Iliescu, specialist în psihologia muncii:
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News