Live

Senatul a adoptat OUG pe Energie. Mai multe persoane vor beneficia de prețul plafonat. Compensarea se va aplica și la consumul actual

Data publicării:
ANRE a amendat șase mari furnizori pentru întârzierea facturilor la energie. Foto: Getty Images

Senatul a adoptat marţi OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. În cazul consumatorilor casnici, plafonarea se raportează la cel mai avantajos consum - de anul trecut sau de anul acesta.

Au fost înregistrate 84 de voturi „pentru” şi 36 de abţineri.

Principalele reglementări ale ordonanței:

  • Acordarea plafonării pentru populație se raportează atît la consumul de anul trecut, cât și la consumul de anul acesta.
  • Familiile cu cel puțin trei copii la școală nu vor avea limită de consum pentru plafonare.
  • Metrorex, farmaciile, bisericile vor beneficia de plafonare.

Potrivit ordonanţei adoptate marți la Senat, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 - 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh.

Senatul a stabilit că de un preţ plafonat pentru energie electrică vor beneficia atât consumatorii casnici care în anul 2021 au avut un consum mediu lunar mai mic de 300 KWh, dar şi cei care, deşi în 2021 au avut un consum mediu lunar mai mare de 300 KWh, anul acesta economisesc şi se încadrează în plafoanele stabilite.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici, relatează Agerpres.

Potrivit amendamentelor adoptate de Senat, printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, se numără întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Un alt amendament adoptat de cele două comisii raportoare - pentru energie şi economică - şi însuşit de plenul Senatului stabileşte că 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, vor plăti pentru întreg consumul realizat clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ.

De aceeaşi facilitate vor beneficia pentru întreg consumul realizat şi consumatorii care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere.

„Începând cu 1 septembrie 2022, producătorii de energie electrică, prin contracte bilaterale negociate direct, au obligaţia să vândă minim 70% din energia electrică disponibilă în producţie proprie doar furnizorilor de energie electrică care au în portofoliu clienţi finali, destinată exclusiv pentru consumul acestora. (...) Furnizorii care au un portofoliu clienţi finali reprezentând minim 100.000 de locuri de consum şi au un consum în anul anterior de minim 500 GWh au obligaţia de a încheia contracte la termen de minimum trei ani, cu livrare mai mare de un an, care să acopere minim 70% din cantitatea furnizată în 2021. Clienţii finali mari de energie vor încheia contracte la termen de cinci ani care să acopere minim 40% din consumul anual realizat în 2021”, stipulează un alt amendament adoptat de Senat.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Clotilde Armand a renunțat până la urmă la mandatul de senator. Cum a încercat până azi să și-l păstreze, în ciuda deciziei ANI

Noul Parlament se reuneşte azi în prima şedinţă, la ora 14.00

Senat: Părinţii care vor fi exceptaţi de la suprataxarea contractelor part-time. Condițiile care trebuie îndeplinite

Partenerii noștri