Live

Șeful ANPC: Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia. Pui vopsiți ca să pară mai buni, împănaţi cu sallmonela

Data publicării:
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună. FOTO Facebook Horia COnstantinescu

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună, uneori procedura realizându-se în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată. În aceste condiţii, afirmă Constantinescu, ne confruntăm cu un ”atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi”.

”Există o vorbă care spune că umblii cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit. Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar şi aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată”, a scris, miercuri dimineaţă, pe Facebook, Horia Constantinescu.

Acesta afirmă că şi ouăle primesc altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu aceste produse.

”Dacă adăugăm şi ingredientul sallmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine şi un pericol pentru sănătatea noastră. Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonela periculoase”, a mai scris Constantinescu.

Acesta anunţă că va transmite în cursul zilei o ”informare către absolut toate instituţiile care pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie”.

 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Creatorul etichetei Nutri-Score susține că cea mai mare problemă alimentară a europenilor „nu este excesul de zahăr”

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri