Live

Salvamont: Peste 20 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore. O persoană a murit

Data actualizării: Data publicării:
Zeci de apeluri la 112 pentru salvamontiști Sursa foto: Facebook / Salvamont Prahova

Salvamontiștii au primit, în ultimele 24 de ore,  20 de apeluri prin care le-a fost solicitată intervenția de urgență. 23 de persoane au fost salvate de pe munte, în timp ce o altă persoană a murit.

De asemenea, salvamontiștii au primit peste 50 de apeluri în care le-au fost solicitate sfaturi și informații referitoare la anumite trasee montane.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 23 de persoane. Dintre acestea, 7 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate a fost şi un caz preluat de Serviciul IML. S-au primit şi 56 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, au transmis salvamontiştii, potrivit News.ro.

Salvamont România susține că au fost 20 de apeluri prin dispeceratul național în care a fost solicitată intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Dintre acestea, șase au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, câte două pentru Salvamont Judeţul Braşov - formaţia Victoria,Salvamont Harghita şi Salvamont Suceava, precum şi câte un apel pentru Salvamont Vâlcea, Salvamont Bihor, Salvamont Mehedinţi, Salvamont Cluj, Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Borşa, Salvamont Neamţ şi Judeţul Cluj.

Editor : Andreea Rubica

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România și SUA au semnat protocolul privind achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații. Elevă: „Trebuie să convingem sponsorii”

Peste 50.000 de recruți ucraineni au primit instruire în Regatul Unit. România e prezentă pe lista țărilor participante la „Interflex”

Vinul spumant, tot mai cumpărat în ultimii ani. „Românul a învățat să îl consume, de la micul-dejun până la cină”

Partenerii noștri