Live

Românii care vor să facă bine, încurcați de stat

Data publicării:
Copil internat în spital

Firmele cu cifre de afaceri sub un milion de euro nu mai pot redirecţiona 20% din impozitul pe profit fundaţiilor sau asociaţiilor. În acelaşi timp, persoanele fizice care vor să doneze 2% din impozit trebuie să meargă personal la un ghişeu al Fiscului. Sunt prevederi ale Codului Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie despre care reprezentanţii ONG-urilor spun că i vor lăsa fără fonduri.

Sute de copii cu autism au primit terapii gratuite la Centrul de Resurse și Referință în Autism Bistrița în cei zece ani de când a fost înființat. Camelia Deac este unul dintre părinţii care îşi duce zilnic băiatul acolo. Până acum, şedinţele au fost plătite din donațiile de 2% din venituri.

Camelia Deac, părinte: „L-a ajutat foarte mult, a început să vorbească. De anul acesta nu știu ce o sa mai facem. (Statul v-a ajutat cu ceva?) Nici măcar o oră de terapie.”

Noul Cod Fiscal îi face pe psihologii de la centru să se întrebe dacă mai pot continua să ajute copiii.

Ana Dragu, fondator Centru Micul Prinț Bistrița: „E aproape limpede că dacă nu ne mai pot susține cei care o făceau până acum jumătate din bugetul nostru este decimat. Suntem amenințați să închidem centrul sau să percepem tarife la prețul pieței.”

Asociaţia "Dăruieşte Viaţa" din Bucureşti s-a bazat şi ea în ultimii cinci ani pe donaţii care au ajutat-o să trimită aproape 7 milioane de euro secţiilor de oncologie de la spitalele din ţară.

Dacă binefăcătorii nu vor avea timp să stea la cozi la Fisc pentru a da bani în continuare, activiştii se gândesc la alte metode cu care să lupte pentru cei suferinzi.

Oana Gheorgiu, fondator "Dăruieşte Viaţa": „Impactul va fi undeva de 20-25% din bugetul nostru. Trebuie să găsim fonduri, să convingem mai mulţi oameni, persoane fizice să doneze prin SMS sau prin alte metode astfel încât să suplinim banii care nu vor mai veni.”

Alte 8 milioane de euro au fost adunate din donaţii pentru construirea primei clinici de oncologie în care să fie trataţi copiii ce sunt îngrijiţi acum la un un spital de stat depăşit de vremuri.

Părinte internat cu copilul la „Marie Curie”: „Ferestrele care... vine frig într-adevăr de afară. Le-am lipit cu scotch, cu tot scotch-ul, punem pătură seara că e curent. Ne cam lipsesc băile. Suntem mămici, trebuie să stăm cu rândul să ne spălăm.”

Carmen Uscatu, fondator "Dăruieşte Viaţa": „Facem un spital, ceea ce statul român nu a reuşit să facă în ultimii 30 de ani. Arătăm că se poate, în România, construi un spital într-un an de zile.”

Banii pentru spital au fost adunaţi înainte de intrarea în vigoare a noului cod fiscal, care nu mai lasă firmele mici să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit, iar persoanele fizice trebuie să se ducă personal la ghişeu dacă vor să contribuie la proiectele organizaţiilor neguvernamentale.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) O nouă ediție Donează în Home’Bank. Clienții ING Bank România au o nouă listă de 18 ONG-uri pentru care vor putea dona în 2025

Anchetă după ce membrii unui ONG pentru drepturile romilor au primit ameninţări şi imagini cu arme de foc şi simboluri legionare

Scandalul cărnii de vită cu hormoni, din Brazilia, de pe piața UE. Semnalul de alarmă tras de o organizație guvernamentală

Tonul la conservă, contaminat cu mercur. „Un adevărat scandal de sănătate publică”. Pericolele la care sunt expuși consumatorii

Partenerii noștri