Live

Românii care au învins Atlanticul

Data actualizării: Data publicării:

Bucurie fără margini! Patru români au atins uscatul în luni dimineaţă după ce au traversat Atlanticul într-o barcă simplă, cu vâsle. Au tras la rame pe rând 38 de zile, într-o cursă epuizantă întinsă pe cinci mii de kilometri. Au învins oceanul, iar unul dintre ei şi-a cerut iubita în căsătorie la sfârşitul drumului, convins că poate înfrunta şi în viaţă orice furtună.

Ionuţ Olteanu, membru al echipei Atlantic 4, nu a mai putut să termine discursul romantic. Mândră de el, iubita lui a acceptat cererea în căsătorie înainte să primească întrebarea clasică. Tânăra l-a aşteptat la capătul cursei la fel ca soţiile şi copiii celorlalţi temerari.

Andrei Roşu, Vasile Oşean, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe au plecat în cursa de cinci mii de kilometri pe 12 decembrie şi au reuşit să ajungă la finish în 38 de zile, 14 ore şi 32 de minute. Un record pentru un echipaj de patru vâslaşi. Crăciunul şi Revelionul i-a prins departe de cei dragi şi în mijlocul unor situaţii-limită, într-o întrecere cu 28 de echipe din toată lumea.

Andrei Roşu, maratonist si membru Atlantic 4: „Valuri foarte mari de 10-15 metri, furtuni, fulgere, vânt puternic. Pe măsură ce ne-am apropiat de Caraibe şi am trecut de Tropice, caldură foarte mare. Am vâslit 12 ore în fiecare zi. Dar în final a meritat am reuşit să câştigăm la categoria noastră.”

Ca să reuşească să ţină piept oceanului, cei patru români curajoşi s-au antrenat doi ani în Marea Neagră. Au plecat conştienţi că îi aşteaptă încercarea vieţii lor.

Marius Alexe, membru Atlantic 4: „Poţi avea parte de furtuni foarte serioase sau de zile călduroase.”

Românii care au traversat Atlanticul cu vâsla s-au înscris la întrecere cu gândul să găsească sponsori care să contribuie la construirea unui centru pentru copii cu boli rare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vieţile a zeci de copii, prea scumpe pentru stat. Cei cu boli rare au fost trecuți fără milă pe o „listă de așteptare pentru finanțare”

Corpul unei femei producea atât de mult alcool, încât a ajuns la urgențe de 7 ori în 2 ani. Totuși, niciun medic nu a crezut-o

Celine Dion surprinde cu o apariție pe coperta Vogue și face dezvăluiri despre starea ei de sănătate

O boală bacteriană rară cu mortalitate de 30% se răspândește rapid în Japonia și nimeni nu știe de ce. Începe cu simptome ca la răceală

Partenerii noștri