Live

România are cele mai multe mame minore din UE. „E important ca în școli să se facă educație sexuală. Mi-ar fi prins bine”

Data actualizării: Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Captură video

România rămâne țara din UE cu cele mai multe mame minore. Anul trecut, aproape 700 de fete mai mici de 15 ani au născut.

-Nu am planificat, m-a luat pe nepregătite și m-am trezit așa ca și cum a început o altă viață, a început un alt capitol. Un șoc, pentru că cumva aveam alte planuri, aș fi vrut să fac altceva, însă, nu regret, deoarece e o experiență destul de grea, dar, în același timp, frumoasă.

Această tânără a adus pe lume un copil la vârsta de 17 ani. Visa la o altfel de viață, însă totul s-a schimbat radical odată ce a devenit mamă.

-Aș fi vrut cumva să-mi continui facultatea. Cred că ar fi foarte important ca în școli să se vorbească despre educație sexuală, e cea mai... E printre cele mai importante lecții, dar dacă ar fi fost mai multe informații, mi-ar fi prins mai bine.

Fetele se trezesc astfel singure pe lume și cu un copil în brațe. Din cauza neajunsurilor, a presiunilor puse de familie și societate, multe adolescente ajung să își abandoneze pruncii.

Nicoleta Molnar - director DGASPC Cluj: Au posibilitatea să primească serviciiile sociale din cadrul centrului maternal, le ajută să aibă o perioadă în care pot să decidă dacă au capacitatea și puterea de a merge în continuare sau dimpotrivă. Centrul maternal oferă inclusiv suport pentru a-și termina cursurile școlare, în situația în care mămica se află într-o astfel de situație, sau să își găsească un loc de muncă, timp în care copilașul este într- o creșă sau într-o altă formă de supraveghere.

Datele oficiale ne arată că una din patru mame din UE care nu a împlinit vârsta majoratului este din România. Specialiștii sunt de părere că introducerea educației sexuale în școli ar scădea considerabil numărul acestora. Primele lecții pornesc, însă, de acasă și este foarte important să continue pe măsură ce fetele devin adolescente.

Lenke Iuhos - psihoterapeut: Se pot povesti aceste lucruri foarte frumos prin povești terapeutice sau basme la copilăria mică, începând chiar de la vârste de 4 ani, 5 ani, foarte ușor se pot introduce în activități introductive la grădiniță sau chiar acasă, prin jocuri, dar pe cuvintele și vocabularul copilului. Copiii acceptă mult mai ușor niște conversații care sunt discutate, adică teme care sunt discutate în grup. De ce? Pentru că își dau seama că nu sunt singurele cu acea problemă, adică nu este un tabu pentru ei.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut, au devenit mame 687 de fete cu vârste sub 15 ani.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mamele minore care au minim 16 ani pot primi alocația pentru copil și pot decide pentru ele în relația cu statul - proiect adoptat

Mamele minore sunt condamnate la analfabetism și sărăcie

Jumătate dintre mamele sub 15 ani din UE sunt din România. Intotero: „Majoritatea minorelor rămân însărcinate în urma unui abuz”

170 de elevi iau bursă de excelență olimpică. Numărul fetelor care iau bursă pentru că sunt mame minore e de 4 ori mai mare

Partenerii noștri