Live

Restaurantul Elisabeta din Capitală, închis de Protecția Consumatorului. Ce nereguli au fost găsite de inspectorii ANPC

Data actualizării: Data publicării:
Restaurantul și Teatrul Elisabeta Foto: captură Google street View

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis restaurantul Elisabeta din Bucureşti, unde au loc şi spectacole de teatru, şi au descoperit în urma controlului că unitatea nu avea autorizaţie de la Primărie şi nici avize de la Pompieri şi de la Direcţia de Sănătate Publică. De asemenea, echipele de control au găsit mizerie şi mucegai în mai multe zone ale localului, scările de acces erau rupte, tavanul prezinta infiltraţii, erau fire electrice neizolate corespunzător, erau folosite produse nesigure, fără elemente de identificare, iar mai multe produse congelate erau ţinute la temperatura mediului ambiant.

ACTUALIZARE 13:27: După ce ANPC a anunțat într-un comunicat de presă suspendarea activității restaurantului Elisabeta, unde au loc și spectacole de teatru, reprezentanții companiei au ținut să precizeze că spectacolele de teatru se desfășoară în continuare. Titlul acestui articolul a fost astfel modificat, într-o formă anterioară fiind anunțată și închiderea teatrului, lucru care nu s-a întâmplat.  „Lucrăm să remediem toate neregulile constatate”, transmit reprezentanții companiei, într-un răspuns pe care îl puteți citi integral la finalul acestui articol.

Știrea inițială: ANPC a anunţat, vineri, că reprezentanţii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Sector (CPCS) 5 a desfăşurat o acţiune de control la operatorul economic SC Zamorex Bucuresti SRL (Restaurant Elisabeta), din Bucureşti, care derulează activităţi de alimentaţie publică şi spectacole, scrie News.ro.

Pentru abaterile constatate, operatorul economic a fost amendat cu 20.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare 57 de kilograme de produse alimentare neconforme.

De asemenea, ANPC a decis închiderea temporară a unităţii, până la remedierea deficienţelor şi va fi făcută propunere de închidere a restaurantului pe o perioadă de până la şase luni.

„Este inadmisibil ca un restaurant care funcţionează în inima Capitalei să prezinte asemenea nereguli grave şi o totală lipsă de respect faţă de siguranţa consumatorilor! Faptul că unii operatori economici ignoră norme esenţiale de igienă şi securitate este revoltător. Nu putem şi nu vom tolera astfel de practici! Vom lua măsuri drastice şi exemplare pentru a proteja sănătatea consumatorilor, iar cei responsabili vor suporta cele mai aspre sancţiuni pe care le prevede legea, pentru astfel abateri” – a declarat preşedintele interimar ANPC, Sebastian Hotca.

Comisarii ANPC au constatat că operatorul economic nu a putut pune la dispoziţia echipei de control autorizaţia de funcţionare emisă de Primărie, avize DSP şi ISU.
Ei au descoperit că scările de acces erau rupte sau deteriorate, tavanul cu infiltraţi, vopseaua era exfoliată, erau praf şi impurităţi.

Alte nereguli au fost: pereţi laterali murdari, cu zone de tencuială căzută si praguri deteriorate, paviment cu ciobituri, crăpături şi acumulare de impurităţi, fire electrice neizolate corespunzator şi tubulatura încărcată de praf şi grăsime, folosirea unor hote cu acumulări de grăsime şi a unei plite cu strat gros de grăsime şi arsură, ⁠utilizarea unui utilaj abatitor neîntreţinut, cu mucegai, ⁠folosirea unor aparate de aer conditionat cu grad de uzură avansat, ⁠utilizarea unor spaţii frigorifice (congelare) neigienizate, cu chedere cu mucegai, cu grilajele cu acumulare de gheaţă în strat gros, ⁠folosirea unor tăvi de coacere şi recipiente pentru gătit cu grad avansat de uzură, utilizarea unei camere frigorifice de depozitare deterorată şi neigienizată, cu praguri rupte, cu strat gros de murdărie, paviment cu vopsea exfoliată, cu zone de lichid scurs, provenit de la produsele congelate.



Echipele de control au mai descoperit că erau depozitate materii prime decongelate în contact direct cu pavimentul; ⁠existenţa unui miros greu, înţepător, în tot spaţiul tehnologic, depozitarea unor produse congelate (îngheţată, papanaşi, gogoşi de profiterol) la temperatura mediului ambiant, ⁠folosirea unor materii prime - produse nesigure - fără elemente de identificare, depozitate în spaţii neigienizate, utilizarea unor semipreparate (paste fierte şi congelate), fără a respecta indicaţiile recomandate de producător, respectiv aceea de a fi consumate imediat după gătire.

Poziția Teatrului și Restaurantului Elisabeta

„Siguranța celor care ne trec pragul este prioritatea noastră principală, iar manifestarea transparenței întregii noastre activități este esențială pentru a asigura acest lucru. Vrem să păstrăm o comunicare deschisă și responsabilă cu clienții noștri. De aceea, dorim să facem anumite precizări privind informațiile care
circulă în aceste zile prin intermediul mass-media, pentru a înlătura orice urmă de confuzie care ar putea afecta integritatea Teatrului și Restaurantului Elisabeta.

În urma unei acțiuni de control din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), desfășurate în data de 26 septembrie 2024 la Restaurantul Elisabeta, a cărui activitate este operată de SC Zamorex București SRL, comisarii au constatat anumite nereguli și au decis suspendarea temporară a activității
restaurantului, până la remedierea abaterilor.

Considerăm că sunt absolut esențiale următoarele precizări:

Lucrăm împreună cu autoritățile competente, astfel încât să remediem toate neregulile constatate în cel mai scurt timp posibil, pentru a nu periclita siguranța clienților noștri.

Decizia de suspendare temporară face referire exclusiv la activitatea de alimentație publică, motiv pentru care spectatorii pot, în continuare, să participe la spectacolele Teatrului Elisabeta.

Pentru noi, este esențial ca toți clienții să se simtă în siguranță, pentru a se putea bucura de evenimentele artistice care au loc în teatru și restaurant. Pe această cale, dorim să asigurăm asupra transparenţei activității desfăşurate de Teatrul și Restaurantul Elisabeta, dar și asupra acțiunilor care au loc în aceste zile, pentru a remedia neregulile constatate și pentru a înlătura orice posibilă suspiciune care ar putea plana asupra integrității activităților derulate.”

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri