Live

Reacția Bisericii Ortodoxe Române la controversele stârnite de noile cărți de identitate cu cip

Data actualizării: Data publicării:

Sala de la Ministerul de Interne unde a fost organizată, marți, dezbaterea publică despre noua carte de identitate a fost neîncăpătoare: reprezentanți de la 40 de asociații neguvernamentale și o mulțime de curioși au vrut să își spună părerea. Cei mai mulți au contestat proiectul, unii invocând motive religioase. În aceste condiții, Biserica Ortodoxă Română transmite enoriașilor că au temeri excesive și nejustificate.

Tehnologia se dovedește a fi înspăimântătoare pentru unii dintre noi. De exemplu, noile buletine cu CIP sunt considerate a fi un atentat la mântuire. Ori e posibil să aibă încorporate antene GPS care ne-ar putea localiza oriunde, oricând. Acestea sunt doar câteva dintre temerile oamenilor care au participat la prima sesiune de dezbatere publică pe tema noilor cărți de identitate

„Pe plan religios, ni se pune în pericol însăși mântuirea, pentru că numele de botez e asociat cu număr al cărui semn este 666”, a declarat la un moment dat o participantă.

Autoritățile au încercat vreme de opt ore să îi liniștească pe contestatari și să îi convingă că noile buletine nu prevestesc Apocalipsa.

Biserica Ortodoxă Română a transmis, miercuri, un punct de vedere cu privire la aceste temeri manifestate în spațiul public. „Anumite reactii negative motivate religios referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI sunt provocate probabil de neînțelegerea deplină a conținutului acestui proiect (explicat de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere teologic”, a declarat, la solicitarea RFI, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

„Problema cărții de identitate nu este una de natură teologică, ci administrativă. Este vorba despre „identitatea” noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă”, a explicat reprezentantul Bisericii. El a amintit de Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 2009, referitoare la pașapoartele biometrice, care rămâne, potrivit lui Vasile Bănescu, un „reper actual de discernământ și luciditate pentru toți cetățenii creștinii ortodocși”.

Hotărârea le cerea atât preoților, cât și credincioșilor să nu răspândească „panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare” și să rămână statornici în credință.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vasile Bănescu: „Patriarhul Daniel nu are nicio simpatie pentru extremism. Detestă populismul”. Ce spune despre preoții „propagandiști”

Vasile Bănescu: „A reflecta la Naşterea lui Hristos nu e chiar totuna cu a vâna reduceri. Vine Crăciunul, nu apocalipsa”

Vasile Bănescu: „Treziţi-vă, fiţi treji, nu vă lăsaţi înşelaţi! Alegerea răului travestit în bine este sinucigaşă”

Intervenție a Bisericii Ortodoxe, în prag de alegeri: reafirmă angajamentul ferm faţă de apartenenţa la UE

Partenerii noștri