Live

Program de guvernare. Funcționarii publici vor fi evaluați de cetățeni

Data publicării:
Contribuabili la ghiseu. Sursa foto: Captura tv

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va implementa un nou sistem de evaluare a angajaţilor din sistemul public, deoarece în prezent funcţionarii publici se evaluează între ei, stabilește Programul de Guvernare depus miercuri la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîţu.

Noul sistem se va baza pe proceduri de evaluare concepute în coordonare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, iar indicatorii de performanţă vor ţine de cont de input-ul beneficiarilor, adică al cetăţenilor, se menţionează în document.

„În acest moment, funcţionarii se evaluează între ei, parcurgând etape profund impactate de formalism şi chiar subiectivism, funcţie de relaţiile de colaborare între şefi şi subalterni”, se menţionează în Programul de Guvernare.

De asemenea, va fi efectuat un audit real în sistemul public, în general, şi unul cu prioritate pentru Ministerul Muncii şi instituţiile din subordine/aflate în coordonare, moment de la care trebuie stabilit un mecanism cu adevărat obiectiv de evaluare a salariaţilor din sistem, se precizează în Programul de Guvernare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alocația complementară sau venitul minim de incluziune. Ce este și cum se poate obține sprijin financiar pentru susținerea familiei

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”

Spor pentru funcționarii publici, tăiat în urma unei decizii a Înaltei Curți. Despre ce e vorba

Partenerii noștri