Profilul psihologic al pedofilului din lift
Pedofilul care a agresat doi copii în liftul unui bloc din Drumul Taberei are între 40 şi 55 de ani, nu are ocupaţie sau este pensionat anticipat şi locuieşte în apropiere de victime. Este analiza medicului psihiatru Gabriel Diaconu, care a făcut un profil psihologic al acestuia.
Potrivit medicului, nu este prima oară când bărbatul agresează sexual un minor. Cel mai probabil şi-a plănuit fapta, a urmărit victimele mai multe zile, astfel că le ştia traseul şi momentul în care să acţioneze.
Agresorul are un început de chelie şi un handicap fizic la piciorul drept, căpătat în urma unui accident sau a unor probleme de sănătate.
Potrivit profilului psihologic, bărbatul locuieşte cu o persoană în vârstă: mamă, mătuşă sau bunică. În plus, este anxios, compulsiv, cel mai probabil are şi ticuri verbale. În plus, are defecte de vorbire accentuate, atunci când discută cu figuri de autoritate, scrie pe Facebook medicul Gabriel Diaconu. Acesta mai spune că agresorul relaţionează foarte puţin sau chiar deloc cu vecinii, iar ziua îşi petrece timpul în locuri publice.
Citiți și:
Pedofil căutat de poliție. Apelul disperat al unui părinte
Pedofil în libertate. Cum a fost posibilă oribila întâmplare din bloc
EXCLUSIV. Tatăl copiilor agresaţi de pedofil, despre trauma prin care au trecut micuţii
VIDEO. Alertă în București: Un pedofil este căutat de polițiști
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News