Produse tradiționale românești. Carmangeria cu mezeluri preparate ca acum 100 de ani
Cu rețetele moștenite de la străbunici, cu multă pasiune pentru munca sa și drag de țară, un măcelar din Fundu Moldovei a pus la punct o afacere cum rar se mai găsește în România. Este vorba despre o carmangerie unde se prepară mezeluri ca acum 100 de ani. Unele dintre ele au și atestate de produse tradiționale.
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
Suceveanul Ion Baciu produce într-o carmangerie din Câmpulung Moldovenesc mezeluri tradiționale.
Chişca, muşchiul haiducesc, toba, jambonul ţărănesc şi muşchiul copt în jar - sunt toate certificate de Ministerul Agriculturii ca produse tradiționale.
În carmangeria lui Ion Baciu orice curios poate să vadă cum se transforma un porc în costiță, jambon şi cârnați.
Asta a făcut de când se știe și a reușit sa tranforme în afacere meşteşugul deprins în copilarie.
Ion Baciu: „Eu mă trag din familie de măcelari din Fundu Moldovei, străbunicii mei au fost măcelari, bunicii măcelari, frații lu bunicu meu măcelari și eu am învățat de la fratele lu bunicu, Toader Baciu, el m-a învățat, era cel mai bun măcelar al satului”.
Rețetele tot de la generaţiile trecute vin.
Ion Baciu: „Cum făceau bunicii noștri acasă, este foarte simplu, nu e o rețetă cu multe ecuații în ea, nu, este foarte simplu, sare, piper, usturoi, porcul să fie sănătos, carnea sănătoasă și asta e”.
Mezelurile artizanale sunt făcute doar cu usturoi de Copălău și sare de Cacica, în timp ce carnea vine de la porcii crescuţi la munte, în judeţul Suceava. Legăturile cu istoria merg mai departe. Carmangeria deschisă în 1997 funcţionează într-o clădire în care mai înainte a funcționat un abator, încă de pe vremea Mariei Tereza.
Ion Baciu: „Abatorul ăsta este făcut de austrieci, de Maria Tereza, a fost la Franz Joseph, l-a avut sistemul celălalt, pe vremea lui Ceaușescu, era în paragină când l-am luat, după 89, l-am pus înapoi la punct, am făcut linia exact cum trebuie. Peste 100 și ceva de ani au afumătorile astea”.
Mezelurile tradiţionale făcute la Câmpulung Moldovenesc pot fi cumpărate și în București şi în Vatra Dornei.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News