Live

Primăria Bucureștiului va cheltui 5 milioane de lei pentru luminițele de Crăciun. Nicușor Dan: Bucureştenii ne-au cerut şi le răspundem

Data actualizării: Data publicării:
Primarul general spune că se vor cheltui cu 3 milioane de lei mai mulți față de anul trecut. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, marţi, că administraţia locală a decis să aloce în acest an 5 milioane de lei pentru achiziţionarea şi închirierea echipamentelor destinate iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în urma solicitărilor venite din partea bucureştenilor, transmite Agerpres.

El a menţionat că, în 2022, s-au cheltuit două milioane de lei în acest scop, în timp ce în anul 2019, în timpul fostei administraţii, au fost alocate 21 de milioane de lei.

„Anul trecut, am alocat puţin sub două milioane şi anul acesta alocăm cinci. În 2019 s-au alocat 21 de milioane. Bucureştenii ne-au cerut şi le răspundem. Am avut o perioadă în care am pus ce aveam prin depozite; montate de către Compania de Iluminat. În fiecare an ni s-a spus că nu este suficient şi anul acesta o să închiriem şi o să şi cumpărăm de suma aceasta, doar pe bulevardele mari”, a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii de presă.

Întrebat dacă decizia are legătură cu faptul că anul viitor vor avea loc alegeri locale, edilul a replicat că şi-ar fi dorit să facă acest lucru şi mai devreme, dar nu au existat banii necesari.

În contextul în care ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, le-a cerut primarilor să evite cheltuielile excesive în luna decembrie, Nicuşor Dan a menţionat că municipalitatea se va conforma, dacă va fi emisă o astfel de ordonanţă de urgenţă.

„Dacă o să apară această ordonanţă de care se vorbeşte zilele acestea, dacă nu mai putem să cumpărăm luminiţe, putem doar să le montăm pe cele pe care le-am avut anul trecut. În ceea ce priveşte târgul de Crăciun, anul acesta am pus în buget 7,5 milioane, din care estimăm să recuperăm 3,5 milioane din închirieri, deci cheltuiala noastră să fie 4 milioane. Dacă o să apară acest act normativ, atunci o să facem, ca anul trecut, parteneriate, astfel încât operatorii să ia banii şi să avem un târg mai sărăcuţ”, a explicat el.

Compania Municipală Iluminat Public a anunţat luni pe SEAP două licitaţi în vederea închirierii şi achiziţionării unor decoraţiuni care să asigure iluminatul festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre un contract de închiriere în valoare de 3.352.000 lei şi unul de achiziţie în valoare de 1.999.500 lei.

Urmează să fie închiriate 577 de elemente: şiruri, plase şi traversări luminoase, precum şi figurine luminoase. Acestea vor fi instalate pe bulevardele Magheru, Bălcescu, Aviatorilor, I. C. Brătianu, Constantin Prezan, pe Calea Victoriei, la rondul Charles de Gaulle şi în pieţele Romană şi Victoriei.

Totodată, vor fi achiziţionate 150 de perdele cu cel puţin 200 de leduri; 300 de figurine 3D, în formă de sferă/stea/fug de nea/candelabru; 550 de echipamente de tip perdea, cu cel puţin 550 de leduri; 220 de şiruri cu cel puţin 120 de leduri.

Biroul de presă al PMB a precizat, pentru Agerpres, că sumele aferente organizării „Târgului de Crăciun Bucureşti - Bucharest Christmas Market”, în perioada 30 noiembrie - 26 decembrie, în Piaţa Constituţiei, vor totaliza 7,5 milioane lei. Din această sumă, 4,5 milioane lei provin din subvenţia finanţată de la bugetul local, aprobată de CGMB pe 9 octombrie. Restul de 3 milioane de lei reprezintă venituri proprii ale CREART pe care le realizează în cadrul evenimentului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri