Video Povestea impresionantă a Nicoletei, care la 23 de ani este campioană. Merge la școală, la antrenamente și face și curățenie în locuințe

Pentru unii startul în viață este mai greu decât și-ar putea cineva imagina, dar cei speciali reușesc să transforme toată suferința în resursă de energie și putere de a-și depăși condiția. O cunoaștem pe Nicoleta, o tânără de 23 de ani, care a crescut în primii ani într-un centru de plasament. S-a întors în sânul familiei biologice la patru ani. Așa a decis statul, chiar dacă situația era grea. Suferința nu a învins-o, ba chiar a reușit să o transforme în forță. A fost desemnată cel mai bun portar din lume și din Europa, la două turnee importante de fotbal de stradă, este la facultate și la master, antrenează copii și face curățenie pentru a-și câștiga existența. Greutățile au făcut-o mai puternică, i-au scos toată bunătatea la suprafață și este o inspirație pentru toți cei care o cunosc.

Mereu vigilentă, pregătită să își salveze echipa și învingătoare. Nicoleta este pe teren ca în viață. A învățat de mică să lupte și a transferat această determinare pe teren.

Joacă fotbal de stradă în Sibiu și a reprezentat țara noastră cu succes în toată lumea. A fost desemnată cel mai bun portar din Europa și din lume și își poartă cu mândrie medaliile. Vrea să transmită mai departe această pasiune și învață și alte fete, mult mai mici, să joace fotbal.

Nicoleta: „Făcând sport pot fi eu. Ies din zona mea de confort, îmi depășesc limitele, mă relaxează foarte mult. Sunt o persoană foarte activă și îmi place pentru că pot să zic că sportul m-a schimbat, m-a educat și m-am scăpat... a fost scăparea mea. Din ce? Probleme, stres, agitație, certuri.”

Nicoleta este o mână de om la suprafață, dar o forță în interior

Nicoleta este o mână de om la suprafață, dar o forță în interior. Cu o mamă care suferea de schizofrenie, doi frați mai mari și un tată care muncea toată ziua, statul a hotărât, când s-a născut, că i-ar fi mai bine într-un centru de plasament.

Nicoleta: „Încă de când m-am născut am fost la casa de copii, am stat până la vârsta de patru ani. De la vârsta de trei ani am fost căutată de o familie care mi-a oferit iubire și sprijin. Am ajuns apoi la familia mea biologică. Statul a hotărât că trebuie să mă întorc în familia mea biologică, să cresc alături de cei doi frați ai mei. Viața a fost și ușoară, dar și grea.”

Și cu toate aceste greutăți, acum poate să vorbească despre trecutul ei, despre prezent și să facă planuri de viitor, de pe băncile facultății. Este în ultimul an la a doua facultate de sport și face și un master. Muncește în mai multe locuri și își amintește cât efort a depus încă de mică. A fost nevoită să muncească de la 14 ani.

Nicoleta: „Primul meu job a fost ca spălătoare de vase la o pensiune din Rășinari. Acolo am început și după, pe parcurs, vara mergeam și culegeam afine, le vindeam a doua zi, ca să pot să-mi cumpăr și eu o bicicletă. Știu că din primii mei bani adunați mi-am cumpărat propria mea bicicletă. Îmi doream foarte mult o bicicletă și am reușit. Mereu sunt emoționată când vorbesc, mai ales când vorbesc despre trecutul meu, despre ceea ce am realizat, pentru că știu că în spate e foarte multă muncă. Îmi doresc foarte mult să termin, îmi doresc să-mi dau titularizarea și să fac ceea ce îmi place. Îmi plac foarte mult copiii. Îmi place să lucrez cu ei, am o grupă de junioare, îmi doresc să-mi iau licența pentru a avansa la un nivel de senioare, să pot să antrenez și senioarele. Îmi doresc ca pe viitor să pot să-mi deschid propriul meu club de fotbal feminin.”

Nicoleta recunoaște cu sinceritate că universul ei era limitat în urmă cu câțiva ani, până când o profesoară de la școala profesională a văzut în ea mai mult.

Nicoleta: „Cu ajutorul anumitor oameni, am reușit să îmi iau Bac-ul, pentru că eu am fost, cum zic eu, fată de profesională. Acolo am ajuns... În ultimul an am dat de o profesoară super, nu știu, din toate punctele de vedere, care mi-a deschis orizontul. Mi-a schimbat perspectiva. Nu știam cât de necesar e să înveți. Nu știam să învăț. Știam doar că trebuie să iau cinci, să trec clasa, atât. Nu știam să învăț. Nu știam că pot să duc, că pot să fiu mai inteligentă, să-mi depășesc anumite bariere. N-am știut. Având în vedere că am ajuns la profesională, mă gândeam că n-am ce căuta eu la un liceu și acum termin a doua facultate. E wow, e wow ce trăiesc, ce am trăit, cum am depășit anumite bariere, am trecut la anumite nivele și îmi aduc aminte prima oră de matematică. M-a scos la tablă, nu am știut nimic, dar absolut nimic și în două luni de zile, maximum trei luni, am ajuns să fiu olimpică pe țară la matematică... Da, am băgat matematică, să nu exagerez, șase ore pe zi constant, indiferent de ce era. Am plecat cu un obiectiv. Primul meu obiectiv atunci când m-am hotărât să continui studiile a fost să-mi iau BAC-ul. Nu mi-am imaginat niciodată, niciodată, nici prin gândurile mele cele mai frumoase, nu mi-am imaginat să fiu omul care sunt astăzi. Nu am crezut așa ceva. Sunt foarte mândră de mine, chiar super mândră de mine, pentru că, cum am spus și o să repet mereu, în spate e foarte multă muncă. Foarte multă muncă. Ore întregi de muncă.”

Într-o singură zi o găsești la facultate, la antrenament și în casele oamenilor la curățenie

Nicoleta este de neoprit. Pentru ea ziua pare că are cel puțin 48 de ore. Într-o singură zi o găsești la facultate, la antrenament și în casele oamenilor la curățenie.

Nicoleta: „La început îmi era rușine să spun că fac curățenie. Îmi era rușine să nu fiu judecată, mi se spuneau cuvinte jignitoare, nu-mi placea. Spunea că lucrez în domeniul alimentar, în cu totul altceva decât curățenie. Pe parcurs am conștientizat că nu e o rușine și că fac treaba asta pentru a-mi atinge obiectivele. Cu ajutorul bănuților am putut să îmi plătesc, în primul an, tranșa la facultate, să pot să mă îmbrac, să mă încalț, să am și eu banii mei de buzunar atunci când ies cu prietenii și să nu trebuiască să cer de la părinții mei. Nu contează din ce mediu provii, nu contează cât de bogat sau sărac ești atât timp cât îți dorești foarte mult să evoluezi, să te descoperi și să poți reuși, să nu te simți inferior față de ceilalți care au și tu poate nu ai.”

Povestea Nicoletei îi impresionează și pe oamenii pentru care lucrează, care o consideră parte din familie.

Raluca Constantinescu: „E minunată. Nu cred că sunt cuvinte ca să descriu cum este Nico și ce simțim noi pentru ea. Este minunată cu totul. Este extrem de bună în ceea ce face și lecția pe care ne-a dat-o este că dacă îți dorești ceva cu adevarat și muncești pentru acel ceva, îl obții, adică rezultatele și la facultate și în sport sunt remarcabile.”

Ștefan Constantinescu: „Eu câteodată simt că am adoptat-o, dar e majora, a fost alegerea ei. E un lucru extraordinar și, văzând fotbalul feminin cum crește ușor, ușor cu oameni ca Nicoleta, care se implică și fac sacrificii, este extraordinar. Și cel mai mult m-a impresionat când am fost la antrenament. Antrenează niște pitice și piticele alea, în loc să se joace cu păpușile, cu diverse jucării, jucau fotbal.”

Raluca și Ștef au îndrăgit-o imediat pe Nicoleta și, auzind povestea ei, au vrut să o ajute mai mult. I-au mobilat camera de acasă, din Rășinari, la câțiva kilometri de Sibiu, și au transformat-o într-un loc care o reprezintă, mai ales că medaliile și trofeele au un loc special, la intrarea în încăpere.

A fost desemnată cel mai bun portar din lume și din Europa, la două turnee importante de fotbal de stradă

Nicoleta: „Am început cu prima medalie în Olanda, la campionat. Sunt campioana europeană în 2021. Aceasta este cea mai importantă - locul 3 la Campionatul Mondial din America, în care am câștigat și primul premiu individual pentru cel mai bun portar din lume. Munca mea nu a fost în zadar. Părinții mei sunt foarte mândri de mine, mă susțin cât pot ei de mult, fratele meu mă ajută financiar, pentru că, uneori, sunt depășită de situație, dar sunt foarte optimistă că voi ajunge unde trebuie, ca la rândul meu să-i pot ajuta și să reușim împreună, să nu-l mai văd pe tata că e mereu îngrijorat.”

Felul în care e construită Nicoleta i-a adus în preajmă mai mulți „îngeri păzitori". Înainte de fiecare deplasare la competiții, Nicoleta trece pe la vecina ei preferată, omul care i-a fost ghid și sprijin de multe ori. Un fel de bunică de împrumut.

Steluța: „O iubesc foarte mult, e o fată cuminte și silitoare și harnică, tot ce vreți de la ea. Nu e zi să nu mă sune. Am ajutat-o și cu niște bănuți și cu vorbe bune, a învățat multe de la mine. A fost o copilă mai necăjită, dar a avut silința ei să învețe.”

Nicoleta este mereu pe drumuri, prinsă între Rășinari, unde locuiește și muncește, Cisnădie, unde face curățenie în case, Sibiu, unde se antrenează și merge la facultate, dar și între deplasările cu echipa de fotbal. Chipul acestei fete de 23 de ani nu spune prin câte greutăți a trecut, dar ochii ei o trădează uneori și transmit toată emoția pe care o simte. Este determinată să fie câștigătoare și în viață, ca pe teren, și vorbește des despre recunoștință.

Editor : B.C.

• Etichete:
• fotbal
• campion
• centru de plasament

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei