Live

Populația României continuă să scadă. 13.623 de nașteri în luna octombrie, față de 20.917 de decese (INS)

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Populația României este în scădere, numărul deceselor fiind mai mare decât al nașterilor, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În octombrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 13.623 copii, cu 457 mai puţini decât în luna septembrie 2023, arată datele INS. Pe de altă parte, numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2023 a fost de 20.917, cu 2.998 mai multe decât în luna septembrie 2023.

„În octombrie 2023 s-a înregistrat naşterea a 13.623 copii, cu 457 mai puţini copii decât în luna septembrie 2023. Numărul deceselor înregistrate în luna octombrie 2023 a fost de 20.917 (11.014 persoane de sex masculin şi 9.903 persoane de sex feminin), cu 2.998 decese (1.523 persoane de sex masculin şi 1.475 persoane de sex feminin) mai multe decât în luna septembrie 2023. Numărul deceselor copiilor cu vârsta de sub 1 an înregistrate în luna octombrie 2023 a fost de 74 copii, în creştere cu 7 faţă de luna septembrie 2023. Sporul natural s-a menţinut negativ (-7.294) în luna octombrie 2023, numărul persoanelor decedate fiind de 1,5 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii”, arată datele INS publicate luni, potrivit News.ro.

Evoluţia lunară a numărului deceselor şi cel al născuţilor-vii în perioada octombrie 2021 – octombrie 2023 evidenţiază o creştere semnificativă a numărului deceselor în luna octombrie 2021 când, în contextul pandemiei COVID19, s-a înregistrat cea mai ridicată valoare din întreaga perioadă. Un număr semnificativ de decese s-a înregistrat şi în februarie 2022, perioada următoare înregistrând o evoluţie oscilantă, fără a mai atinge valorile din lunile anterioare. În acelaşi timp, numărul născuţilor-vii s-a menţinut sub cel al deceselor, sporul natural menţinându-se astfel în continuare negativ. În primele nouă luni din 2023 valorile naşterilor şi deceselor au avut aceeaşi evoluţie, iar în luna octombrie 2023 s-a înregistrat creşterea numărului deceselor şi scăderea numărului născuţilor-vii faţă de luna precedentă.

Principalele cauze ale deceselor la români

În luna octombrie 2023, 42,3% (8.840 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 25,5% (5.344 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 17,7%, reprezentând 3.694 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (97 decese), 5-19 ani (71 decese) şi 20-29 ani (81 decese).

După cauza principală de deces, în luna octombrie 2023, la fel ca în luna precedentă, cele mai multe persoane decedate au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (11.320 persoane, reprezentând 54,1%), tumorile (4.033 persoane, reprezentând 19,3%) şi bolile aparatului respirator (1.782 persoane, reprezentând 8,5%).

În luna octombrie 2023, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 9.633 căsătorii, cu 4.953 mai puţine decât în luna septembrie 2023. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.946 în luna octombrie 2023, cu 10 mai puţine decât în luna septembrie 2023.

Octombrie 2023 faţă de octombrie 2022

Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna octombrie 2023 a fost mai mare cu 612 comparativ cu aceeaşi lună din 2022. Numărul persoanelor care au decedat în luna octombrie 2023 a fost cu 178 mai mic faţă de luna octombrie 2022, iar numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în luna octombrie 2023 decât aceeaşi lună din 2022. Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2023 (-7.294 persoane), cât şi în luna octombrie 2022 (-8.084 persoane).

După primele trei cauze principale de deces, în luna octombrie 2023 faţă de luna octombrie 2022, s-au înregistrat cu 90 mai multe decese având cauză principală tumorile, cu 93 mai multe decese cauzate de boli ale aparatului respirator şi cu 263 mai puţine decese cauzate de boli ale aparatului circulator. În luna octombrie 2023, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.334 persoane (5.396 persoane de sex masculin şi 4.938 persoane de sex feminin), iar în mediul rural decesul a 10.583 persoane (5.618 persoane de sex masculin şi 4.965 persoane de sex feminin). Faţă de aceeaşi lună din anul 2022, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 355 persoane (198 persoane de sex masculin şi 157 persoane de sex feminin) în mediul urban şi a crescut cu 177 persoane (175 persoane de sex masculin şi 2 persoane de sex feminin) în mediul rural.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2023, cu 285 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale administrativă sau prin procedură notarială) în luna octombrie 2023 s-au pronunţat cu 154 divorţuri mai puţine decât în luna octombrie 2022.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A recunoscut, la ZECE zile după ce a făcut semne provocatoare în România - Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rezistența la medicamente antimicrobiene, inclusiv antibiotice, ucide 1,3 milioane de oameni în fiecare an

Încă doi români au fost identificați printre decedații din Spania, în urma inundațiilor catastrofale

Aproape 38.000 de decese cauzate de schimbările climatice, înregistrate în Europa în vara anului 2022. Care este situația din România

Importurile de gaze ale României s-au redus cu 6,2% în primele 8 luni din 2024

Partenerii noștri