Platformă pentru atacuri cibernetice, destructurată. Operaţiune derulată în România şi alte 18 state
Cea mai mare platformă web ilegală, prin intermediul căreia utilizatorii puteau lansa atacuri cibernetice, a fost destructurată în urma unei operaţiuni care a avut loc în 19 state. Poliţia Română a făcut zece percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Prahova, Timişoara, Constanţa, Teleorman, Satu Mare şi Brăila, la utilizatori ai acestei platforme şi, totodată, au fost făcute demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme ce ofereau servicii ilegale. Treisprezece persoane vizate în dosar au fost duse la audieri, la sediul DIICOT Bucureşti, transmite News.ro.
Poliţia Română, alături de autorităţi din alte 18 state, de pe patru continente, a participat la o activitate în cadrul programului european EMPACT, prioritatea Cybercrime Attacks against Information System.
Poliţiştii români, sub coordonarea DIICOT, au făcut zece percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Prahova, Timişoara, Constanţa, Teleorman, Satu Mare şi Brăila, la adresele de reşedinţă ale unor utilizatori ai acestei platforme web şi, totodată, au fost făcute demersuri pentru încetarea funcţionării altor două platforme de tip stresser, ce ofereau servicii ilegale, în special utilizatorilor din România.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor, care sunt în prezent sub analiza specialiştilor. 13 persoane, cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, au fost conduse pentru audieri, la DIICOT – Structura Centrală.
Dosarul a pornit în aprilie 2018, când Poliţia Olandeză, împreună cu autorităţile din Marea Britanie şi coordonate de Europol, a demarat verificarea unei platformei ilegale, prin intermediul căreia utilizatorii înregistraţi puteau lansa atacuri de tip DdoS (Distributed Denial of Service). În urma acţiunii, au fost obţinute date cu privire la aproximativ 151.000 de utilizatori, aceasta fiind considerată cea mai mare platformă de acest tip.
”Practic, DDoS-for-hire presupune că o persoană, pentru o taxă nominală, poate bloca traficul unor întregi reţele şi site-uri. Potenţialele daunele asupra victimelor pot fi considerabile, îngrădind accesul cetăţenilor la serviciile oferite de bănci, instituţii guvernamentale, spitale sau forţele de ordine”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Române.
La acţiune au participat autorităţi din România, Belgia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Slovenia, Suedia, Australia, Columbia, Serbia, Elveţia, Norvegia şi Statele Unite ale Americii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News