Live

Plafon de garanţii de un miliard de lei pentru programul Noua Casă 2024. Care este valoarea creditelor acordate

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Programul Noua Casă continuă în acest an cu un plafon de garanţii de un miliard de lei, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. El a adăugat că în perioada 2009 – 2023 au fost înregistrate peste 330.000 de garanţii şi promisiuni de garantare.

„Programul Noua Casă continuă în acest an cu un plafon de garanţii de un miliard de lei. Acest program guvernamental a înregistrat până acum, în intervalul 2009 - 2023, peste 330.000 de garanţii şi promisiuni de garantare şi a contribuit la stabilizarea şi la maturizarea pieţei imobiliare, precum şi a pieţei creditelor ipotecare din România”, a declarat Mihai Constantin, potrivit News.ro.

El a menţionat că valoarea maximă a creditului care poate fi accesat pentru o locuinţă de 70.000 de euro este de 66.500 de euro.

„Noua Casă 2024 se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro pentru locuinţe al căror preţ este maximum 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5% şi al doilea prag este de 119.000 de euro pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 de euro. În acest caz, avansul solicitat este de 15%. Reamintesc că acest program este destinat exclusiv persoanelor fizice care doresc să cumpere o locuinţă”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bilanțul lui Ciolacu după ultima ședință de guvern: „Toate datele oficiale arată că acest guvern şi-a făcut treaba”

Marcel Ciolacu, la ultima şedinţă de guvern: „Nu a fost un mandat uşor”. Ce mesaj are pentru viitorul cabinet

Guvernul a aprobat procedurile legale pentru instruirea piloților ucraineni pe avioane F-16 în România

Ciolacu, replică pentru Ciucă: Stă pe margine și critică. Ce spune premierul despre banii din PNRR

Partenerii noștri