Live

PF Daniel, în Pastorala de Paște: "Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ"

Data publicării:
Patriarhul Daniel. FOTO: INQUAM Photos / George Călin

Perioada de criză medicală poate fi transformată într-una de întărire în credinţă, mai ales prin rugăciune şi prin sporire a iubirii faţă de cei aflaţi în suferinţă, a transmis patriarhul Daniel în Pastorala de Paşte.

"Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea şi valoarea vieţii, când numeroşi oameni sunt încercaţi de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă, este mare nevoie de rugăciune şi de ajutorare frăţească, de apropiere de Dumnezeu şi de solidaritate practică între oameni. Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viaţa omului pe pământ şi cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieţii pământeşti şi al vieţii cereşti veşnice. Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credinţă, mai ales prin rugăciune şi prin sporire a iubirii noastre faţă de oamenii aflaţi în suferinţă", arată patriarhul în pastorala de Paște.

Potrivit acestuia, pandemia de COVID-19 arată că viaţa şi sănătatea trebuie preţuite, la fel şi viaţa şi sănătatea semenilor, "fiind daruri primite de la Dumnezeu", care trebuie protejate "cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară".

Patriarhul BOR aminteşte că Sfântul Sinod a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara ţării şi An comemorativ al celor adormiţi în Domnul - valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor şi cheamă la cultivarea mai intensă a comuniunii fraterne cu românii din jurul graniţelor şi din diaspora.

"În privinţa cimitirelor ortodoxe româneşti, acestea sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj; în ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalităţi naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de ştiinţă, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor Revoluţiei române din decembrie 1989, dar şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar. Pomenirea celor decedaţi, cu rugăciune şi cu recunoştinţă, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relaţie vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului", evidenţiază înaltul ierarh, potrivit Agerpres.

Textul integral al Pastoralei de Paște poate fi citit aici:

Pastorala-Paste-2021-PF-Daniel

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vasile Bănescu: „Patriarhul Daniel nu are nicio simpatie pentru extremism. Detestă populismul”. Ce spune despre preoții „propagandiști”

Patriarhul Daniel: Iisus Hristos, Fiul cel veşnic, s-a smerit pe sine, ca să-i înalţe pe oameni

PF Daniel, mesaj de Sărbători: „Să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace pe pământ şi bunăvoire între oameni”

ÎPS Teodosie a fost sancționat dur de Patriarhul Daniel. Decizia luată de Sfântul Sinod

Partenerii noștri