Parcările de pe bulevardele din Sectorul 4 vor fi cu plată începând de luni
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a arătat miercuri că îşi menţine decizia privind tarifarea pe oră pentru locurile de parcare de pe marile bulevarde, exprimându-şi convingerea că vor fi soluţionate "cu înţelepciune" toate "asperităţile de comunicare" pe acest subiect cu Primăria Capitalei.
"Eu, ca primar, nu sunt ales de cetăţeni pentru a genera situaţii conflictuale nici cu persoane fizice şi nici cu instituţii. Ca atare, aceste lucruri le vom soluţiona. Dânşii au o anumită viziune, noi avem această viziune. Noi avem convingerea că deciziile pe care le-am luat sunt corecte şi sunt legale. Din punct de vedere al utilităţii lor, este un lucru imperios necesar acela de a fiscaliza locurile de parcare de la nivelul bulevardelor, pentru că, pe de o parte în această manieră va fi extrem de uşor să nu mai avem banda unu ocupată. Vă dau exemplul intrării într-o bancă sau într-un supermarket, unde avem de exemplu 20 de locuri libere. Dacă ele sunt libere şi sunt cu taxă, în mod evident vor fi folosite pe un interval de timp scurt. Dacă acele locuri sunt în permanenţă ocupate, alternativele pentru cei care vor să intre în instituţia respectivă sau în centrul comercial respectiv sunt limitate", a arătat Băluţă, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat că tarifele care ar urma să se aplice de pe 23 august nu sunt mari, dar a reamintit totodată că Primăria Sectorului 4 a investit în infrastructura marilor bulevarde, potrivit Agerpres.
"Este un lucru foarte simplu care poate îmbunătăţi viaţa oamenilor, de aceea nici tariful pe care îl avem nu este unul mare, pentru că ne interesează ca oamenii să conştientizeze în primul rând de ce este nevoie de această măsură. Pe de altă parte, este important de ştiut că Sectorul 4 a investit în infrastructura marilor bulevarde peste 200 de milioane de lei. Ca atare, toate aceste locuri de parcare noi sunt create de Sectorul 4, este o investiţie pe care cetăţenii Sectorului 4 trebuie să o recupereze în timp. Ca atare, este un gest de normalitate această reglementare a costurilor pentru locul de parcare. Se va aplica de luni, 23. Toate asperităţile de comunicare cu Primăria Municipiului Bucureşti sunt convins că le vom soluţiona cu înţelepciune", a spus Băluţă.
Stelian Bujduveanu, viceprimar al Capitalei, aprecia pe 12 august că hotărârile Consiliului Local Sector 4 privind introducerea de tarife pe oră pentru locurile de parcare de pe unele bulevarde sunt nelegale.
"Atrag atenţia că Primăria Sector 4 nu poate administra în regim de plată cu ora parcările de pe marile bulevarde, întrucât decizia intră în contradicţie cu prevederile Strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti. Sectoarele administrează numai parcaje de reşedinţă, exploatarea lor făcându-se prin închiriere către persoanele fizice îndreptăţite, pe bază de contract cu durata de valabilitate de 1 an şi cu posibilitatea reînnoirii. Chiar şi pentru parcajele de reşedinţă administrate de sectoare, tarifele diferenţiate sunt stabilite doar de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti", a scris viceprimarul PNL pe Facebook.
Primăria Sectorului 4 anunţase anterior că peste 2.500 de locuri de parcare publică de pe bulevardele din Sectorul 4, administrate de Primăria Sectorului 4 prin Direcţia de Mobilitate Urbană, vor intra în regim de tarifare, începând din data de 23 august.
"Potrivit hotărârilor Consiliului Local al Sectorului 4, spaţiile de parcare de pe bulevarde vor fi reorganizate şi împărţite în două zone tarifare, marcate cu galben şi cu verde, în funcţie de gradul de aglomerare, precum şi de existenţa mai multor puncte de interes pentru cetăţeni. Astfel, zona galbenă, tarifată cu 2 lei/oră, a fost creată în locuri în care există bănci, farmacii, spitale, sedii ale unor instituţii publice, iar zona verde, tarifată cu 1 leu/două ore, este valabilă în locaţii în care fluxul de maşini este unul redus", conform unui comunicat al primăriei.
Intervalul de taxare va fi de luni până duminică între orele 8-18, în rest fiind gratuit. Plata parcării se poate prin SMS sau folosind aplicația Primăria Sectorului 4. În cazul nerespectării regulamentului de parcare, angajații Direcției Mobilitate Urbană vor bloca roțile autovehiculul, pe cheltuiala conducătorului auto.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News