Live

Video „Operați-mi copilul, vă rog!” Mărturia sfâșietoare a surorii băiatului care a murit la Spitalul din Târgu-Jiu

Data actualizării: Data publicării:
Bianca, sora băiatului mort de peritonită povestește calvarul prin care a trecut la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce fratele ei a făcut o criză, iar medicul a refuzat să-l opereze, invocând lipsa de competență pediatrică, în ciuda faptului că situația era o urgență medicală. Foto: Captură Digi24

Bianca, sora băiatului mort de peritonită, povestește calvarul prin care a trecut la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, după ce fratele ei a făcut o criză, iar medicul a refuzat să-l opereze, invocând lipsa de competență pediatrică, în ciuda faptului că situația era o urgență medicală. Tânăra de 28 de ani i-a devenit mamă băiatului, după ce părinții lor au murit într-un accident rutier.

Vă avertizăm, urmează informații și imagini care vă pot afecta emoțional.

Frica de malpraxis a unui medic chirurg a ucis un băiat în vârstă de 16 ani. Aceasta este întâmplarea tragică ce a avut loc la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, unde medicul chirurg a refuzat sa opereze pacientul, spunând că nu are competențe pediatrice.

Doctorul este cercetat pentru ucidere din culpă pentru că nu a intervenit să-i salveze viața pacientului, conform legii. Mai mult, medicii legiști au sfătuit-o pe sora băiatului să tacă, în momentul în care i-au spus rezultatul necropsiei.

„Ia copilul, fă ceva, că aici moare!”

Bianca, sora băiatului, a povestit pentru Digi24, momentele de groază prin care a trebuit să treacă la Spitalul din Târgu-Jiu.

Pe doctorul Neagu l-am implorat acolo când am fost cu copilul, după ce făcuse criza, l-am implorat domnul doctor «Vă rog frumos, băgați-mi copilul în operație, operați-mi copilul, vă rog eu frumos». Dar când a văzut copilul, a zis din start că nu e de competența lui. Era o asistentă acolo care plângea. Se ducea și se pitula și plângea și parcă îmi spunea din ochi «Ia copilul, fă ceva că aici moare».

Medicul a refuzat să-l opereze invocând că nu are competențe pediatrice și a solicitat transferul pacientului la spitalul din Craiova, însă, potrivit legii Sănătății, ar fi trebuit să îl opereze, fiind o situație de urgență. 

„Ei erau siguri că băiatul moare dacă nu mi-l operează. Pur și simplu s-au uitat la el, nu au făcut nimic”, a dezvăluit Bianca.

Băiatul „nu a avut șansa să aibă părinți influenți”

Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu a declarat că băiatul nu a avut norocul „să aibă părinți influenți” care să intervină și să dea un telefon.

„Acel copil nu a avut șansa pe care poate copiii unora dintre noi o au, să aibă părinți influenți, să aibă oameni care să poată să pună de îndată mâna pe telefon. Sunt șocat de tot ceea ce s-a întâmplat”, a spus Marcel Romanescu.

Deși știa că îi pune viața în pericol, medicul chirurg nu l-a operat pe Andrei, iar pacientul a așteptat o ambulanță tocmai din Craiova , pentru că în Gorj nu erau medici.

Andrei a murit așteptând.

Coșmarul Biancăi nu se termină aici. Ea povestește că atunci când a fost la medicina legală, i s-a spus să tacă, să nu povestească ce s-a întâmplat.

„E mai bine pentru toată lumea să știm doar noi”

„Când am intrat acolo, mi-au spus că ar fi bine să știm doar noi, că e mai bine pentru toată lumea să știm doar noi acolo în interior. Așa mi-au spus cât am intrat la medicina legală. Nu știu ce să înțeleg din asta, pe cine ar trebui să protejez?”, a adăugat ea.

Medicul chirurg nu a vrut să îl opereze pe băiat din teamă că pacientul va muri pe masa de operație, iar el va fi acuzat.

De curând, medicii din Secția de Chirurgie i-au solicitat managerului sa le spună când trebuie să opereze copii, ei fiind medici generaliști, deși în acest an au operat peste 30 de copii, fără a avea în sală un chirurg pediatru.

La Spitalul din Târgu-Jiu există un compartiment de Chirugie Pediatrică, însă cei 2 medici sunt în concediu.

„Legea 95 prevede această situație de acordare a urgențelor pentru toți pacientii care sunt în spital. Răspunsul a fost dat în ideea de asigurare a urgențelor, adică copiii care se prezintă aici. Trebuie asigurate urgențele prin linia de gardă de chirurgie generală, pentru că noi nu avem linie de garda de chirurgie pediatrică, însă dacă sunt urgențe trebuie rezolvate”, a menționat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Gorj au amendat doi medici în urma morții băiatului: chirurgul și doctorul de gardă.

„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. În urma controlului s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.000 lei pentru fiecare”, a transmis Daiana Militaru, purtător de cuvânt DSP Gorj.

Conducerea Colegiului Medicilor din România a declarat că această situație aduce grave prejudicii profesiei medicale şi cere o anchetă care „să clarifice circumstanţele care au cauzat această tragedie, fără antepronunţare, cu maxim profesionalism şi responsabilitate”.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară. Care sunt motivele

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Anchetă la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, după ce mama unui bebeluș a distribuit online imagini cu gândaci și mizerie în saloane

Partenerii noștri