Live

Oamenii stau umăr la umăr într-un autobuz din Buzău. Ministrul de Interne: Operatorul are o responsabilitate imensă

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune că va face verificări în cazul autobuzului plin de oameni care nu respectă distanțarea. Foto: colaj captură video Florin Oprea/ Facebook - Digi24TV

Aglomerație într-un autobuz din Buzău, care face legătura între orașul reședință de județ și o comună din apropiere, Smeeni. Oamenii care stau umăr la umăr se întorc de la muncă, dar se întorc acasă și copiii care au fost la liceu. Ministrul de Interne, Lucian Bode, spune că operatorul de transport are “o responsabilitate imensă” în această situație și că va verifica detaliile cazului.

„În această situație, operatorul de transport are o responsabilitate imensă. Practic, el poate rămâne fără licență, în condițiile în care se constată că a permis accesul în mijlocul de transport...și văd din imaginile pe care le prezentați, nu vorbim de distanțare, un scaun liber, unul ocupat, ci vorbim de o supraaglomerare, de mai mulți călători decât numărul de scaune disponibile în mijlocul de transport.

Refuz să cred că este o regulă. Este o situație neplăcută, nedorită, pe care nu aș vrea s-o văd.

Putem să intervenim și să sancționăm operatorul, dar până la urmă ce este mai important? Amenda pe care o primește sau sănătatea acelor oameni. Siguranța oamenilor este mult mai importantă.

Pot să fac verificările necesare prin structurile noastre să vedem dacă este un mijloc de transport autorizat și dacă aparține unei unități administrativ-teritoriale sau a unei companii private care are licență eliberată de Autoritatea Rutieră Română, dacă este o cursă regulată sau ocazională. Sunt multe elemente la care nu am răspuns acum.

Dar ce este foarte clar este că regulile de protecție sanitară nu sunt respectate, distanțarea nu este respectată, chiar dacă văd că majoritatea poartă mască”, a declarat, la Digi24, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Transportul public în Belgrad va fi gratuit de la 1 ianuarie 2025

Căderi de pietre pe DN 10, care leagă Buzăul de Braşov, ca urmare a ploilor abundente. Recomandări pentru șoferi

Alegeri parlamentare 2024. Un bărbat din județul Buzău este acuzat că a plătit mai mulți alegători pentru a vota un anumit partid

Tragedie în Buzău. Un mal de pământ s-a prăbușit peste patru muncitori. Unul dintre ei a murit

Partenerii noștri