Video Exclusiv O poveste din București despre sărăcie și neputință: Un tată își crește singur 5 copii. Toți dorm în aceeași cameră, pe o canapea
Aproape jumătate dintre copiii României, adică 1,5 milioane de suflete, sunt afectați de lipsuri, nu au acces la hrană de calitate și suferă de izolare socială. Tot ei se află în riscul de abandon școlar. Într-o asemenea situație este și o familie din București. Un tată își crește singur cei cinci copii, după ce mama i-a părăsit. Greutățile îi copleșesc de multe ori, dar cei mici nu încetează să spere că într-o zi vor avea și ei jucării și o cameră a lor.
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Care sunt cele mai „instagramabile” locuri din București, anul acesta de Crăciun
Cum luptă școala și părinții cu fenomenul social media. „Cum să dai vina pe copii?!”
Un copil de 11 ani din Slatina a fost mutilat de explozia unei petarde
„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele
Alegeri parlamentare 2024. Cum se vede votul în familiile afectate de sărăcie
„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții
400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu
„Uite-te ce bine îi șade/ Cu ghiozdan și-abecedar/ De la mama am ghiozdanul,/ Cartea am primit-o-n dar./ Suntem mari, suntem mari, / Noi acum suntem școlari”.
Fetița cântă zâmbitoare, în timp ce deseneaza pe o foaie cu linii dictando. În cele din urmă, îi molipsește și pe ceilalți și i se alătură la refren și frații ei mai mici. Stau toți pe o canapea, alături de un bărbat - tatăl lor.
În Capitala României, trăiesc, parcă izolați de lume, George și cei 5 copii ai lui. În capătul unei alei lungi și înguste este casa lor. Lipsurile sunt mari, iar visurile mărunte. Tatăl lucrează în construcții, pleacă des de acasă, timp în care îi mai vizitează o vecină, dar cel mai des copiii au grijă unii de ceilalți.
„Carnea e mâncarea ei preferată”
- Tu ai grijă și de surorile tale? o întreabă reporterul pe fetița blondă, tunsă scurt și zâmbitoare. Nu pare să aibă mai mult de 10 ani.
- Da, spune ea.
- Cum ai tu grijă, mai exact?
- Le dau să mănânce, mă joc cu ele și mai multe...
- Tu faci paste?
- Da!
- Cum le faci?
- Le fierb....după aceea fac prăjeala, după aceea...tot restul.
***
- Îmi zici și mie care e mâncarea ta preferată? o întreabă reporterul pe una dintre surorile ei.
Până să răspundă, o altă fetiță, și mai mică, îi șoptește la ureche: „Carnea”.
Fetița intervievată dezvăluie secretul: „Carnea e a ei!”
„A mea este ciorba!” ne mărturisește sora mai mare, cea care le gătește paste fraților ei.
Cinci copii și visurile lor
Andreea și frații ei visează, ca orice copil, la haine frumoase și jucării.
- Care e cea mai mare dorință pe care o ai tu? o întreabă reporterul.
- O casă pentru păpușa Barbie, răspunde Andreea fără a sta prea mult pe gânduri.
- O mașină cu telecomandă, de fete, dezvăluie o altă fetiță.
- Cum arată mașina de fete?
- Adică este cu steluțe și e roz. Și e cu telecomandă, explică ea.
Întreaga familie doarme într-o singură cameră, pe o canapea. Cel mai mare copil are 11 ani, iar mezinul - 3 ani.
Cu gândul la o cameră a lor
Din banii strânși cu mare efort de tată, bărbatul le amenajează celor mici o încăpere doar a lor. Copiii știu deja cum vor să arate camera visurilor.
- Dulapul o să fie aici, televizorul o să fie acolo, ne arată Andreea.
- La pereți, cum o să fie?
- O să fie culoare roz și...cu zâne pe tavan! spune Andreea cu același zâmbet larg.
„Mă credeți că de o săptămână, două săptămâni, lucrez la camera aia și nu pot să o termin, camera fetelor, dormitorul și astea...că nu pot să o termin. De ce? Plec dimineața la ora 6, 6 și 5 plec din casă și mă întorc la 7 - 7 și ceva”, spune tatăl, parcă făcându-și o vină.
„Copiii pentru mine...sunt ochii mei din cap”, mărturisește George.
Lipsa banilor de cele mai multe ori atrage după sine și abandonul școlar. În ianuarie anul trecut, peste 280.000 de copii cu vârste între 7 și 17 ani nu mergeau la școală, după cum reiese dintr-un studiu realizat de „Salvați Copiii”.
„Lipsa de educație a părinților se reflectă la copii, pentru că ei nu sunt încurajați să meargă la școală, părinții nu investesc în ei, atât în rechizite școlare și nici nu...de exemplu, nu își fac temele cu ei și atunci copiii la școală simt discriminare, pe de-o parte, acasă nu au susținere și în felul ăsta copiii de astăzi au risc foarte mare să abandoneze școala”, explică Samuel Negoiescu, președintele unei asociații umanitare.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News