Live

"Nu am aer", au scris protestatarii din Botoșani pe fațada cabinetului medicului care nu a răspuns la mesajele tinerei gravide

Data actualizării: Data publicării:
Mesajul botoșănenilor pentru medicul care a refuzat să îi acorde îngrijire tinerei din Botoșani. FOTO: Facebook Paul Palencsar

Botoșănenii au scris "NU AM AER" și "ALEXANDRA" pe fațada cabinetului privat al medicului ginecolog Mariana Pitrop, unul dintre cadrele medicale acuzate că nu a intervenit să o ajute pe Alexandra, tânăra de 25 de ani, care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, transmite botosaninews.

"Poliţiştii botoşăneni au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un imobil, de pe Calea Naţională, ar fi fost vandalizat. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar o parte dintre geamurile imobilului respectiv erau distruse.

Totodată, peretele imobilului era scris cu o substanţă neagră. A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu, potrivit sursei citate.

"Nu am aer" FOTO: Facebook

Medicului ginecolog care era de gardă i se reproșează că nu a intervenit să o ajute pe Alexandra, în urma mesajelor trimise de aceasta, lăsând-o să agonizeze până dimineață, când medicul care îi monitoriza sarcina ajungea la spital. 

Medicii legişti au constatat că Alexandra Ivanov, tânăra în vârstă de 25 de ani care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era "complicată infecţios".

Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore nu a primit deloc îngrijiri medicale.

Cazul Alexandrei i-a revoltat pe botoșăneni, care se adună de câteva zile cu sutele în fața maternității din Botoșani, cerând dreptate pentru aceasta.

Familia tinerei îi acuză pe medicii de gardă de la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani că nu au intervenit cu nimic pentru a o ajuta pe Alexandra, care se plângea de dureri insuportabile.

Fratele Alexandrei a declarat la Digi24 că singura care a încercat să o ajute pe sora lui a fost o asistentă care s-a dus după o doctoriță, dar că aceasta a dat-o afară din cabinet. Bărbatul a spus că va da în judecată spitalul și medicii care nu au ajutat-o pe sora sa. De asemenea, a declarat că a primit o mulțime de mesaje de la oameni care au avut de suferit de pe urma acelorași medici.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două fetiţe cu arsuri din cauza unei explozii într-o localitate din județul Botoșani au fost transportate cu un avion SMURD în Capitală

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus la teatrul Nottara. În ce piese și filme celebre a jucat actorul

Cum se face screeningul genetic în sarcină

Rețea uriașă care a falsificat 10.000 de acte de identitate pentru ruși, ucraineni și moldoveni, descoperită într-o comună din Botoșani

Partenerii noștri