Live

Nicuşor Dan: La Prelungirea Ghencea, peste două luni o să avem circulaţia pe 4 benzi până la Râul Doamnei

Data publicării:
Șantier prelungirea Ghencea. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Contractele pentru tronsoanele III şi IV la lucrările de supralărgire din Prelungirea Ghencea vor fi finalizate în aproximativ două săptămâni, iar peste două luni se va circula pe patru benzi până la Râul Doamnei, a estimat duminică primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

„La Prelungirea Ghencea, în vară, peste două luni, o să avem circulaţia pe patru benzi până la Râul Doamnei.

Procedura de evaluare a ofertei pusă în achiziţia publică este spre finalizare, mă aştept ca în una-două săptămâni din momentul ăsta să atribuim contractul şi după aceea va intra o firmă privată care va cuprinde segmentele III - IV linia de tramvai şi Park & Ride”, a precizat Nicuşor Dan, la o conferinţă de presă.

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a declarat, în decembrie, la emisiunea „LIVE cu Rotaru și Kiss” că toate lucrările pe Prelungirea Ghencea vor fi finalizate în doi ani și jumătate, adică în 2026.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Vreme severă în România: Viscol și ninsoare la munte și precipitații în restul țării. Vremea în București

Cum explică Jandarmeria Capitalei folosirea unui spray lacrimogen împotriva polițiștilor la protestul din Piața Victoriei

Ce spune primarul Capitalei, Nicușor Dan, despre noile măsuri fiscale ale Guvernului

Carambol la ieșirea din București: Patru mașini au fost implicate într-un accident produs pe DN1 spre Otopeni

Partenerii noștri