Live

Ministerul Muncii: Autorităţile germane vor intensifica controalele la angajatorii unde lucrează muncitori români

Data actualizării: Data publicării:

Autorităţile germane vor intensifica numărul controalelor la angajatorii din Germania la care lucrează muncitori români, iar sancţiunile pentru abaterile angajatorilor vor creşte, au transmis, joi, ministrul german al Muncii şi Problemelor Sociale, Hubertus Heil, şi omologul său român, Violeta Alexandru, într-o declaraţie comună remisă la finalul videoconferinţei pe care au avut-o pe parcursul zilei, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), în timpul discuţiei al cărei subiect principal a fost protejarea drepturilor lucrătorilor români din Germania, cei doi oficiali au ajuns la concluzia că drepturile acestora trebuie aplicate mai atent.

"În special în timpul pandemiei, ne propunem să intensificăm cooperarea dintre cele două ţări. Suntem de acord că munca nu trebuie să-i îmbolnăvească pe oameni - nici pe câmp, nici în abatoare, nici în altă parte! Toţi lucrătorii trebuie să beneficieze de condiţii corecte de muncă indiferent de tipul contractului încheiat. În Germania, drepturile lucrătorilor români trebuie respectate şi mai atent aplicate", se menţionează în declaraţia comună remisă de cei doi miniştri.

Înregistrarea obligatorie a timpului de lucru pentru muncitorii români din Germania este o altă măsură avută în vedere de Hubertus Heil şi de Violeta Alexandru.

"Germania va face un pas important în ceea ce priveşte Legea privind sănătatea şi securitatea în muncă. Mai multe controale, standarde mai ridicate pentru cazare şi înregistrarea obligatorie a timpului de lucru, precum şi sancţiuni mai mari pentru abaterile angajatorilor - acestea sunt cele trei tipuri de măsuri concepute pentru a preveni abuzul şi exploatarea în viitor", se precizează în declaraţia comună a celor doi miniştri ai Muncii.

Cele două ţări vor coopera în cadrul Uniunii Europene pentru protejarea drepturilor lucrătorilor sezonieri

Hubertus Heil şi Violeta Alexandru s-au angajat ca cele două ţări să coopereze în cadrul Uniunii Europene pentru protejarea drepturilor lucrătorilor sezonieri.

"De asemenea, dorim să ne unim forţele la nivel european pentru a aplica mai eficient actualele drepturi ale lucrătorilor, inclusiv ale sezonierilor. Ne propunem să realizăm progrese semnificative în acest domeniu prin proiectul Consiliului privind concluziile referitoare la lucrătorii sezonieri, document pe care am dori să-l adoptăm la Consiliul din octombrie al miniştrilor pentru ocuparea forţei de muncă şi politici sociale. Suntem determinaţi în intensificarea cooperării bilaterale. Astăzi, am făcut acest lucru prin intermediul video-conferinţei, dar în viitorul apropiat sperăm să avem din nou întâlniri faţă în faţă. Programul comun de lucru al ministerelor noastre include o revizuire a protecţiei sociale şi o mai bună consiliere pentru lucrătorii români din Germania cu privire la drepturile lor, obiectiv ce va fi realizat simultan în cele două ţări", se menţionează în declaraţia comună a miniştrilor Muncii din Germania şi din România.

Videoconferinţa de joi dintre cei doi miniştri a fost organizată după ce oficialul german şi-a anulat în ultimul moment, miercuri, vizita programată în România, din cauza evoluţiei cazurilor de covid-19 din Bucureşti, potrivit comunicatului MMPS.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O amuletă misterioasă, descoperită în Germania, ar putea rescrie istoria creștinismului

Atacul din Magdeburg: Arabia Saudită ceruse extrădarea suspectului. Întrebări privind lacunele de securitate din Germania

Bonusurile și salariile managerilor de la Volkswagen vor fi reduse în următorii ani (presă)

Guvernul Germaniei promite o anchetă rapidă a erorilor în prevenirea atentatului de la Magdeburg. Suspectul e acuzat de crimă

Partenerii noștri