Live

Ministrul Muncii, ultimatum pentru şeful Casei de Pensii, intrat brusc în concediu medical acum două săptămâni: „Am trei variante”

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Agerpres

Intenţionez să fac o schimbare la nivelul conducerii Casei Naţionale de Pensii, pentru care am trei variante pe care le voi prezenta premierului, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Nu am încă o persoană în minte pe care să o comunic public. Am trei variante pe care le voi prezenta premierului. Sunt persoane care au experienţă, respectiv m-au convins în ceea ce priveşte modul în care vor aborda lucrurile în Casa Naţională de Pensii. În lipsa unei decizii privind care dintre aceste persoane ar fi cea mai potrivită, o decizie pe care o va lua domnul premier pe baza inclusiv a punctelor mele de vedere şi a altor informaţii pe care domnia sa le poate accesa, vă voi comunica numele acesteia. Este evident că intenţionez să fac o schimbare la nivelul conducerii Casei Naţionale de Pensii şi deîndată ce se va lua decizia o voi comunica", a precizat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că actualul preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, caută să fugă de responsabilitate "prin concediul prelungit pe care îl tot cere".

Citiţi şi:

Ministrul Muncii, anunț despre recalcularea pensiilor: „Cred că întârzierea a fost o strategie deliberată”

Ministrul Muncii a discutat cu reprezentanții Casei de Pensii și ai Poștei: Pensiile nu întârzie la plată. Să nu mai facă politică

Ludovic Orban: Președintele Casei de Pensii a intrat în concediu medical. Iresponsabil! Sunt întârzieri la calcularea pensiilor

"Fac un apel la preşedintele încă în exerciţiu al Casei Naţionale de Pensii (Ioan Petru Căprariu, n.r.) să-şi lămurească situaţia. Domnia sa a intrat brusc în concediu când eu am devenit ministru şi am început să cer informaţii cu privire la situaţia întârzierilor în recalcularea pensiilor. La început au fost câteva zile de concediu medical. Eu sunt un om respectuos, dar cu toate acestea înclin să cred că prin concediul prelungit pe care îl tot cere caută să fugă de responsabilitate, în ceea ce priveşte rezultatele evaluării pe care am făcut-o şi, mai ales, în ceea ce priveşte faptul că îi cer explicaţii, inclusiv va urmare a semnalelor pe care le primesc de la pensionari. Sunt practici diferite de lucru în Casele locale de pensii pe care le doresc explicate de către conducerea Casei Naţionale de Pensii, iar concediul prelungit al domnului preşedinte mă pune în situaţia de a-mi obţine informaţiile relativ greu, respectiv de a nu putea să discut în mod responsabil cu cineva care a gestionat acest sistem înaintea venirii mele în funcţia de ministru. Prin urmare, voi discuta cu premierul cu privire la această situaţie, în cazul în care domnul preşedinte, căruia din câte ştiu îi expiră ultimul concediu medical la sfârşitul acestei săptămâni, nu va lua singur o decizie privind continuarea activităţii în fruntea Casei Naţionale de Pensii", a afirmat Alexandru.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban a anunţat că îl va înlocui din funcţie pe preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Ioan Petru Căprariu, şi că are în vedere modernizarea instituţiei, care este ''complet neadaptată secolului XXI''.

Redactare G.M.

Sursa: Mediafax

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

Când vor primi banii pensionarii, după recalcularea pensiilor. Anunțul ministrei Muncii Simona Bucura Oprescu

3.000 de protestatari în Piața Victoriei, nemulțumiți de reforma pensiilor. Cadoul pe care un protestatar i l-a adus premierului

Pensiile vor fi plătite mai repede pentru pensionarii care primesc banii în conturi bancare

Partenerii noștri