Ministrul Muncii, anunț despre recalcularea pensiilor: „Cred că întârzierea a fost o strategie deliberată”
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a prezentat o situație a dosarelor de recalculare a pensiilor. Principalele locuri în care acestea sunt întârziate sunt în județul Alba și în București, unde există dosare puse în așteptare de mai bine de un an de zile. Ministrul spune că, în opinia sa, aceste întârzieri au fost deliberate, pentru că PSD nu a vrut să-și asume implicațiile financiare.
Violeta Alexandru a spus că au fost sute de pensionari care au semnalat întârzieri în recalcularea pensiilor și că a cerut, acum două săptămâni, o primă situație a stadiului acestor dosare de la Casa Naționale de Pensii, în condițiile în care termenul prevăzur de lege este de 45 de zile. De atunci, numărul dosarelor întârziate s-a redus la jumătate, a spus ea.
Pensionarii CFR protestează: Avem tăieri de pensie până la 4.000 de lei după recalculare
Nemulțumiți de recalculare, pensionarii stau la cozi la casele de pensii
Șeful Poștei Române explică de ce unii poștași au luat înapoi deciziile de recalculare de la pensionari
Un nevăzător a rămas, pe hârtie, cu mai puțin de jumătate din pensie la recalculare
Revolta unei pensionare
Bucura-Oprescu: Legea pensiilor nu este despre cât de mulți bani primești în plus. Ce spune despre persoanele nevăzătoare
Ciolacu vrea ca toți pensionarii să primească un document oficial care să le spună că nu le scade pensia
Pensionar: Am leșinat când am văzut decizia
Șeful Casei de Pensii: „Nu ne-am propus să mărim toate pensiile”
Alexandru a spus că, de la peste 14.000 de dosare nesoluțioate în termen, numărul acestora a scăzut la 8.767 în acest moment.
„Constat că persistă o problemă serioasă în Alba Iulia, 43% din numărul de 8.767 de dosare astăzi restante în recalculare provin din Alba. Situația este delicată la Alba Iulia, înțeleg că trenează de 5 ani de zile, de când o parte dintre angajați au fost implicați într-o serie de activități suspecte de corupție și lucrurile sunt în continuare în desfășurare. Situația nu a fost rezolvată în acești 5 ani, deși se cunoșteau problemele din Alba, nu mă surprinde”, a spus ministrul.
Ea a spus că următorul pas pe care ăl va face va fi verificarea situației managementului Casei de pensii din Alba, astfel încât numărul dosarelor restante să scadă.
Întârzieri ale dosarelor au fost înregistrate și în București. Aici sunt 20% din dosarele restante, a spus ministrul.
„Constat, pe baza mesajelor pe care le primesc de la pensionari, că avem o problemă – e adevărat, relativ diferită de la un sector la altul – avem o problemă la nivel de management la nivelul caselor de sector și a casei județene Ilfov. Va fi a doua mea prioritate, separat de casa de la Alba, asupra căreia mă voi apleca în perioada următoare”, a spus Alexandru.
„Faptul că am cerut respectarea termenului legal și m-am implicat personal pentru a cere periorid situații privind modul în care se recuperează întârzierile mi-a ridicat următoarea situație pe care o voi prezenta în ședința de guvern: este vorba despre generarea prin încheierea dosarelor de recalculare a nevoii de a primi fonduri suplimentare în vederea acoperirii acestor costuri. Înclin să cred că problema fiind cunoscută de mai multă vreme - sunt dos întârziate de jumătate de an, de peste un an – înclin să cred că a fost o strategie deliberată de a se prelungi perioada finalizării recalculării acestora tocmai pentru că urmează să fie implicații financiare pe care PSD nu a dorit să și le asume”, a mai spus Violeta Alexandru.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News