Marcel Boloș anunţă că banii pentru pensii există şi vor fi viraţi la timp: În bugetul de pensii nu este nicio gaură
Marcel Boloș a anunțat că estimările arată o creștere cu peste 50 de miliarde lei a bugetului pentru pensiile publice, în acest an, comparativ cu 2020. Ministrul Finanţelor a oferit asigurări că există bani pentru plata pensiilor, atât la buget, cât și în vistierie. El a adăugat că, lunar, aproximativ un miliard de lei sunt transferați de la bugetul de stat către cel al pensiilor pentru plata drepturilor persoanelor ieșite din activitate, transmite News.ro.
„Este o perioadă istorică pentru ceea ce înseamnă reforma sistemului de pensii românesc, pentru ceea ce înseamnă înlăturarea inechităţilor şi dacă este să dăm Cezarului ce este al Cezarului, trebuie să ne reamintim că această reformă a fost inclusă în anul 2021 în Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă şi au fost fixate câteva obiective. Dintre cele mai importante sunt înlăturarea inechităţilor în sistemul public de pensii, asigurarea sustenabilităţii acestei categorii de cheltuieli şi în proiecţiile pe care le-am realizat la nivelul Ministerului Finanţelor ponderea acestor categorii de cheltuieli cu pensiile în PIB rămâne constantă cu tendinţe de scădere în perioada 2030-2031, deci din acest punct de vedere putem spune că legea în ansamblul său şi-a atins obiectivul, acela de a avea România un sistem de pensii sustenabil”, a declarat Marcel Boloș, într-o conferință de presă susținută, miercuri la sediul PNL din Capitală.
Ministrul Finanțelor a prezentat cifre referitoare la evoluţia cheltuielilor cu sistemul public de pensii în România și a arătat că, dacă în anul 2020, bugetul alocat pensiilor era de 81,4 miliarde lei, în 2024 bugetul urcă la 136,3 miliarde lei, conform estimărilor, o creştere de peste 50%.
„Aproximativ 100.000 de pensionari nu vor mai avea indemnizaţie socială, ci vor trece în sistemul public de pensii, este un mare lucru pentru standardul de viaţă al românilor. Noi am evaluat un efort bugetar lunar de 2,5 miliarde lei, un impact cumulat până la sfârşitul anului de 10 miliarde lei. Aceşti bani sunt cuprinşi în buget, îi avem, deci plata drepturilor privind pensiile va avea loc pentru că aceşti bani există, atât în Bugetul de stat cât şi în vistieria noastră, deci cu alte cuvinte banii urmează a fi viraţi la timp”, a explicat Boloş.
Suma pentru plata lunară a pensiilor este de circa un miliard de lei
Ministrul Finanțelor a mai subliniat că nu recalcularea pensiilor este cauza transferării lunare a circa un miliard de lei de la bugetul de stat către cel al pensiilor, arătând că bani de la bugetul de stat au fost folosiți pentru plata pensiilor şi anterior.
„În bugetul de pensii nu este nicio gaură, întâi de toate deficitul bugetar pe care noi îl avem se determină la nivelul bugetului general consolidat, iar din bugetul de stat sunt asigurate transferurile de echilibrare astfel încât să ave sursa de finanţare asigurată. Noi discutăm de deficitul bugetar la nivelul bugetuluin general consolidat şi acesta evoluează, după cum ştiţi”, a declatrat, miercuri, Marcel Boloş.
Întrebat ce sumă este transferată de la bugetul de stat către bugetul pentru pensiile publice, acesta a precizat că suma transferată este de „aproximativ un miliard de lei lunar”.
„Încă o dată - acest transfer a avut loc şi până acum, nu este determinat de această recalculare a pensiilor şi calculele pe care le facem noi ca şi Minister de Finanţe se fac la începutul anului. Nu aş vrea să se înţeleagă tot felul de lucruri care mai apoi se şi interpretează cum că acum noi ne trezim că nu avem lucrurile bine făcute. Le avem calculele făcute şi avem resursele necesare pentru ca banii să fie achitaţi românilor”, a mai spus Boloş.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News