Live

MAI: Peste 21.000 de angajați vor fi la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă

Data publicării:

Peste 21.000 de angajați ai MAI vor fi la datorie în perioada sărbătorilor de iarnă, iar pe cele mai circulate artere, aproximativ 1.400 de polițiști rutieri au fost mobilizați în stradă cu 300 de aparate radar. Pentru urgențele medicale sunt pregătiți 5.300 de pompieri și paramedici SMURD.

„În fiecare zi, vor fi la datorie peste 21.000 de angajați MAI. Atenție deosebită va fi acordată prevenirii accidentelor grave și fluidizării circulației către cele mai frecventate stațiuni. Pe cele mai circulate artere vor fi prezenți zilnic până la 1.400 de polițiști rutieri. În scop preventiv, polițiștii rutieri vor acționa cu aproximativ 300 de aparate radar, obiectivul principal fiind protejarea vieții tuturor participanților la trafic: conducători auto, pasageri și pietoni”, a anunțat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, potrivit Mediafax.

Totodată, pentru a asigura asistența medicală de urgență, vor fi la serviciu în fiecare zi aproximativ 5.300 de pompieri și paramedici SMURD. Reprezentantul MAI recomandă cetățenilor să se informeze cu privire la situația drumurilor, având în vedere avertizările meteo de viscol și ninsori de la munte.

„Menționăm că Inspectoratul General de Aviație are disponibile aeronave pentru asigurarea urgențelor medicale și pentru a oferi suport aerian celorlalte structuri operative în ceea ce privește monitorizarea traficului rutier sau desfășurarea altor tipuri de misiuni. Pentru gestionarea situațiilor din planul ordinii publice, vor fi pregătiți să intervină și 9.600 de polițiști și jandarmi, numărul patrulelor fiind suplimentat mai ales în zonele aglomerate, precum târguri și centre comerciale, sau unde au loc manifestări publice de amploare”, mai subliniază Monica Dajbog.

Potrivit estimărilor organizatorilor, în următoarele zile, peste 220.000 de persoane urmează să participe la aproximativ 200 de evenimente religioase, cultural-artistice și sportive.

Angajații MAI au în vedere și fluidizarea traficului la graniță, deoarece mulți români care muncesc în străinătate se întorc în România pentru sărbătorile de iarnă.

Conducerea MAI a dispus ca la nivelul structurilor care eliberează documente precum pașapoarte, permise de conducere sau caziere să fie asigurat program cu publicul și în timpul minivacanțelor de Crăciun și Anul Nou.

Programul de lucru și alte informații de interes pot fi accesate pe site-urile structurilor MAI, respectiv www.pasapoarte.mai.gov.ro, www.drpciv.ro, www.politiaromana.ro (secțiunea cazier), precum și pe site-urile autorităților locale în subordinea cărora funcționează serviciul public comunitar de evidență a persoanelor.

Editor web: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Poliția Română anunță că a confiscat în ultimele trei luni peste 37 de tone de petarde și artificii

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

Partenerii noștri