MAE: 153 de români, lucrători la o fermă din regiunea germană Dingolfing-Landau, repatriaţi
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că 153 de cetăţeni români lucrători la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau din Germania - 137 dintre cei care deţin trei teste negative şi 16 dintre cei care au fost confirmaţi iniţial pozitiv şi au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană -, ce şi-au exprimat dorinţa de a reveni în România, sunt repatriaţi, în cursul zilei de vineri, cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autorităţile germane.
MAE arată că, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii Consulatului General al României la Munchen, autorităţile bavareze au iniţiat o procedură de repatriere voluntară a cetăţenilor români de la această fermă care deţin trei teste negative succesive pentru infecţia cu SARS-CoV-2, precum şi a celor care iniţial au fost testaţi pozitiv şi care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislaţia germană.
Ministerul menţionează că un reprezentant al Consulatului General al României la Munchen s-a deplasat la ferma în cauză pentru a acorda asistenţă consulară, precum şi pentru a asigura sprijin în relaţia cu autorităţile bavareze. De asemenea, reprezentantul oficiului consular s-a deplasat şi la aeroport pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunii de repatriere.
La fermă se mai află 55 de cetăţeni români
Totodată, la această fermă se mai află 55 de cetăţeni români care au fost testaţi negativ, precum şi 131 dintre cei care au fost iniţial testaţi pozitiv şi care şi-au încheiat perioada de izolare.
MAE precizează că reprezentanţii oficiului consular menţin legătura cu autorităţile bavareze competente în vederea identificării unor noi variante de transport către România, dacă persoanele în cauză vor dori repatrierea.
Consulatul General al României la Munchen continuă dialogul cu autorităţile germane, cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu lucrătorii români din cadrul fermei şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen: 0049 089553307 şi 0049 08998106143, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de urgenţă sau la numărul de telefon de urgenţă al Oficiului consular: 00491602087789.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News