Live

Lista substanțelor care afectează șoferii va fi actualizată. Anunțul ministrului Sănătății

Data actualizării: Data publicării:
Șoferii care refuză testarea cu etilotestul sau drugtestul vor rămâne fără permis până vin rezultatele de sânge. FOTO Guliver/Getty Images

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi, după ședința de Guvern, că lista cu substanţele care afectează conducerea unui vehicul va fi actualizată, urmând a fi finalizată până în luna septembrie.

Totodată, Rafila a declarat că există un proiect prin Banca Mondială, început în luna mai și care se află într-o fază avansată, care prevede ca la nivel naţional să fie dotate cele şase institute de medicină legală şi cele 36 de servicii de medicină legală, care se găsesc în celelalte judeţe, care sunt în structura spitalelor judeţene.

”După achiziţie şi instalarea echipamentelor, şi trainingul personalului, va deveni operaţional până la sfârşitul acestui an iar aceste termen de 72 de ore prevăzut în Ordonanţă, prin punctul meu de vedere, va putea fi scurtat, pentru că fiecare judeţ va beneficia de un astfel de laborator, care poate face atât determinări calitative cât şi cantitative de substanţei stupefiante”, a spus Rafila, potrivit News.ro.

El a precizat că cele 6 sau 7 unităţi pe care le-au operaţionalizat şi care pot face tehnic aceste determinări, în momentul de faţă, au arondate un număr de judeţe, iar probele biologice vor fi transportate de către Ministerul de Interne.

”Facem tot posibilul, inclusiv prin angajarea de personal suplimentar, în aceste centre care sunt deja dotate, încât acest termen de 72 de ore să fie respectat”, a mai spus ministrul. Alexandru Rafila a mai afirmat că investiţia are un estimat de 40 de milioane de euro, inclusiv TVA, dar e posibil ca aceste costuri să fie mai reduse.

Despre lista cu substanţe care ar putea influenţa testul, ministrul a spus că există două liste la care lucrează, o listă a substanţelor care influenţează capacitatea de a conduce autovehicule, pentru că a existat o listă veche, printr-un ordin din 2006 şi se lucrează la actualizarea ei.

”Cea de-a doua listă va fi doar de informare, substanţele care ar putea să influenţeze rezultatul unui test rapid. Sunt substanţe care se eliberează pe bază de prescripţie, orice medic care prescrie o astfel de substanţă avertizează pe cel care primeşte subsanţa că afectează capacitatea de a conduce vehicule. Probabil că în decursul acestei veri von finaliza această analiză şi în septembrie vom avea lista completă”, a completat el.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de lilieci au invadat Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Iași. Ministrul Sănătății: „Înseamnă că locuiau acolo”

VIDEO Un polițist sare din mașină și lovește cu pumnii și picioarele un șofer. A fost deschis dosar penal

Alexandru Rafila: Am discutat cu ANMCS ca toate manevrele efectuate unui pacient să fie trecute în foaia de observație

Rafila: Propun o dezbatere despre întreruperea tratamentului în ATI și continuarea în paliație. Eutanasia trebuie scoasă din discuție

Partenerii noștri