Live

Legea privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată la Senat

Data actualizării: Data publicării:
Legea privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată la Senat. Foto: GettyImages

Inițiativa legislativă privind prevenirea și reducerea risipei alimentare a fost adoptată, astăzi, de Senat. Proiectul depus de deputata USR Diana Buzoianu, lucrat transpartinic și depus alături de peste 160 de senatori și deputați din toate partidele democratice din România, prevede obligații concrete care să contribuie efectiv la lupta împotriva risipei alimentare.

„România este țara cu peste o treime din populație în risc de sărăcie și excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Pe scurt, pierdem zilnic cantități considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populației nu își permite accesul la alimente de bază. Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de față îşi propune să facă paşi importanți în acest sens”, a declarat Diana Buzoianu, co-inițiatoarea legii.

Printre măsurile prevăzute în cadrul proiectului de lege se numără:

• Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va realiza o platforma naţională online pentru raportarea datelor privind risipa alimentară de către operatorii economici.

• Ministerul va publica, de asemenea, pe website-ul propriu, date relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare şi va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la 5 ani

• Autoritățile administrației publice vor avea, pentru prima dată în legislație, obligația să ia măsuri împotriva risipei alimentare

• Operatorii economici vor avea obligația să depună toate eforturile necesare pentru a încheia contracte prin care să doneze produsele alimentare înainte de expirare

• Se vor stabili condiții mai puțin birocratice pentru organizațiile care preiau alimentele neperisabile de la magazine şi lanțuri alimentare.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Clotilde Armand a renunțat până la urmă la mandatul de senator. Cum a încercat până azi să și-l păstreze, în ciuda deciziei ANI

Creatorul etichetei Nutri-Score susține că cea mai mare problemă alimentară a europenilor „nu este excesul de zahăr”

Partenerii noștri