Live

Klaus Iohannis spune că starea de urgență ar putea fi impusă la nivel local sau regional, dacă experții vor face solicitări

Data publicării:
Foto: Facebook Poliția Română

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți seară, că instituirea stării de urgență este posibilă la nivel local sau regional dacă va fi cazul, la solicitarea medicilor și a experților. Acesta consideră că măsura nu va fi necesară la nivel național.

“Comparația cu alte țări este mai complicată, fiindcă nu există o definiție universal valabilă sau european valabilă pentru starea de urgență. Ceea ce declară alte state din zona noastră sau Spania este mai degrabă similar cu ce se numește la noi starea de alertă. Starea de alertă permite instituirea tuturor restricțiilor și măsurilor care sunt necesare pentru a gestiona o astfel de pandemie. Exact din acest motiv, s-a creat o lege specială pentru această stare de alertă și de când această lege, care a fost tergiversată la vremea respectivă de PSD în Parlament, a fost instituită Guvernul a putut să ia măsurile care se impun pentru gestionarea pandemiei.

Nu este nevoie acum de stare de urgență. Dacă, Doamne Ferește, ajungem în situația să nu mai fie suficiente măsurile posibile prin legea care descrie starea de alertă și trebuie să impunem alte restricții ale libertăților, atunci este de evaluat dacă se introduce local sau regional starea de urgență. Național nu cred că va fi cazul. În măsura în care experții, medicii noștri vor veni cu aceste solicitări, le vom discuta. În momentul în care va exista o astfel de solicitare, o voi analiza cu absolut toată seriozitatea”, a afirmat Klaus Iohannis.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Gardul de la Cotroceni a fost vandalizat. Mesajul lăsat de un bărbat pe gardul palatului și amenda primită

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Partenerii noștri